Analiza

Un pensionar nesimţit de “special” este subvenționat de stat cât 12 beneficiari de pensie minimă

Întrebată câţi bugetari sunt în scriptele din subordinea sa, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a răspuns: “nu ştiu”. Adevărul este că nu avea de ce să ştie, că (am înţeles de la specialişti), “cu d-astea” se ocupă (mai în dorul lelii) Ministerul Finanţelor.

Ministerul Muncii se ocupă de… Codul Muncii, contracte de muncă pe legea generală. Sunt “hălci” întregi de bugetari salariaţi şi contractaţi după legi speciale, pentru care Ministerul Muncii nu are atribuţii explicite. Deocamdată să reţineţi faptul că fiecare “sector” reglementat specific are lege specială (Poliţie, Armată, SRI, medici, pădurari, grefieri, notari, avocaţi şamd), toate includ excepții de la Codul Muncii şi competenţe pentru alt minister, autoritate sau agenție în stabilirea grilei de salarizare şi a altor condiţii contractuale. Îmi zicea cineva că au încercat odată la Ministerul de Finanţe să facă o numărătoare a şeptelului bugetar. Citez: “Când am ajuns la 150 de Agenţii, ne-am oprit. Nu mai încăpeau pe tabel. Încercati şi dumneavoastră să aflaţi ceva când nimeni nu raportează. Asta ca să nu menţionăm parohiile de la judeţene”.

Bun, ţineţi minte faza cu neraportatul…

În această dimineaţă, ministrul Muncii anunță că a început numărătoarea „tuturor” angajaților plătiți de stat. Cică acum, în REVISAL, sunt (citez): “1,4 milioane de angajați contractuali (prin contract de muncă) la entități de stat”. “De stat”, adică în instituțiile publice şi entitățile private controlate de stat. Dacă “numărăm” în Revisal/Reges + ANFP + militarizate/deconcentrate, ar da cam 1.700.000 de angajaţi în solda statului – asta dacă s-a “raportat” totul.

De fapt, simt că ni se vând din nou gogoşi. Că politicienii şi lipitorii lor de afişe în sinecuri la stat nu vor să existe o evidenţă nominală a angajaţilor. Fără această evidenţă este imposibil să existe un sistem de pensii contributiv. Pensia e calculată individual şi ar trebui să fie calculată pe baza contribuţiilor care s-au plătit în mod real la Bugetul consolidat. Valoarea venitului lunar e doar pentru a şti dacă contribuţia individuală e la nivelul legal stabilit sau nu. Ori în România nu există o astfel de evidenţă, de aceea şi pensia este retributivă, ca punct de pensie. În România se ştie salariul dar nu prea se ştie dacă contribuţia obligatorie a fost vărsată sau nu, mai ales când “angajatorul” este “statul”. Care e pe primul loc la evaziune: plăteşte salariile, dar nu virează contribuţiile. Mai “îndulceşte” deficitul planificat şi aşa mai rămân bani “politici” pentru diverse mite electorale sau sinecuri pentru lipitorii de afişe şi amantele puse în funcţii. Regia Huilei, Regia Lihnitului – sunt doar două exemple la îndemână despre faliţii statului care dau salarii, dar nu plătesc contribuţiile. Dar la pensie se iese şi de aici în mod egal pe bază de calcul din salariu. Iar ăia “speciali” au regim de nesimţiţi: pensie garantată ca 85% din salariu.

Reţineţi şi faptul că nu există nici o şansă să se realizeze evidenţa trâmbiţată de dimineaţă. Nu există interes real. Iar în lozinci şi propagandă o ţinem tot aşa de 30 de ani!

Că tot v-am rămas dator, haideţi să vă explic cum e cu pensiile nesimţit de speciale, cele prin care vreo 150 de mii de mai egali ai sorţii din România consumă 1,3 miliarde de euro pe an, adică cât cheltuie “statul” ca să ţină în foamea pensiei restul de 5 milioane de români.

Conform datelor “gugălite” în reţea (că nu sunt eu atoate-ştiutor, ci doar pun informaţii cap la cap), „un pensionar obișnuit iese la pensie la 65 de ani după 40 de ani de contribuție. Speranța de viață este de 75 de ani, deci încasează pensie 10 ani. Deci, pentru fiecare an de cotizație încasează pensie 3 luni. Un pensionar special iese la pensie la 52 de ani, după 27 de ani de contribuție (echivalați din pix cu 40, prin înmulțirea cu 1,5). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 23 de ani, ceea ce înseamnă 10 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 3,4 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit.

Un pensionar super-special iese la pensie la 45 de ani după 20 de ani de contribuție (echivalați din pix la 40 prin înmulțirea cu 2). Până la 75 de ani mai încasează pensie timp de 30 de ani, adică 18 luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 6 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit. Există și categoria super-super-specialilor, care ies la pensie anticipat, în schimbul unei „penalizări” cu 1% pentru fiecare an. Ai ieșit la 40 de ani, ai 15 ani de contribuție și și 35 de ani cu 95% pensie.  Adică 27 de luni de pensie pentru fiecare an de contribuție efectivă. Efortul bugetar net este de 9 ori mai mare decât în cazul pensionarului obișnuit.”

Tristul adevăr este că “Bugetul” (de fapt buzunarele fraierilor de români) subvenționează aceste pensii nesimţite cu până la 800 de milioane de euro pe an. Un pensionar nesimţit de “special” este subvenționat de stat cât 12 beneficiari de pensie minimă.

Aceste indemnizaţii viagere nu sunt pensii, sunt răsplată politică pentru anumite categorii de personal: demnitari, magistrați, militari şamd. Ar trebui ca această cheltuială să fie asumată individual de instituția care o propune. Dacă o ţine bugetul destinat şi aprobat transparent în Parlamentul României – nu prin Ordonanţă de Urgenţă, aşa cum s-a întâmplat ultima oară.

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *