Din oras

Un om al strazii, cu handicap si schizofrenie a ramas fara tratament de specialitate

La fel ca toti cei care isi petrec viata pe strazile Clujului, Kolcsar Istvan are o poveste trista si supravietuieste in conditii dramatice. Frigul ultimelor ierni l-a lasat fara un picior si este schizofrenic de 35 de ani. Cu toate acestea, autoritatile nu ii dau nici o mana de ajutor, nimeni nu s-a gandit sa il interneze intr-un centru social si acum a ramas si fara tratament pentru vechea sa boala. Specialistii avertizeaza ca asta poate duce la crize in care omul poate sa se sinucida sau sa ii atace pe altii.

Acum, Kolcsar Istvan este un om abatut, cu obrazul brazdat de riduri adanci si multa resemnare in priviri. Ii lipseste piciorul stang si umbla rezemandu-se in doua carje. Traieste din pensia de handicap de 293 de lei, pentru care i s-a spus ca trebuie sa se prezinte anual la comisii care sa ii verifice infirmitatea. Ca si cum piciorul i-ar putea creste la loc intre timp. A fost diagnosticat cu schizofrenie paranoida inca din 1979, insa acum tratamentul nu i se mai poate prescrie gratuit. Nu are o adresa in buletin, mai exact, in dreptul adresei scrie “post restant” si nu stie daca este asigurat.

In trecut, a fost un clujean cu o meserie sigura, de frezor, la o fabrica de renume, Tehnofrig. Aceasta s-a inchis, si-a pierdut locul de munca, dupa care, in 2006, si-a pierdut si locuinta.

“Concubina m-a dat afara. Noaptea dorm langa Teatrul Maghiar, ziua umblu prin oras, mai intind mana si cer. Politia Primariei m-a ridicat si de langa biserica, cea de pe Horea, eu nu am voie la biserica”, povesteste el.

Iernile grele din ultimii ani l-au lasat fara un picior.

“Anul trecut am facut tromboza si a trebuit sa mi-l amputeze. La patru zile dupa operatie, m-au dat afara de la fostul azil Ruhama, pentru ca am fumat o tigara noaptea, in baie”, si-a amintit el.

Are doi copii cu care tine legatura, ii viziteaza si e bucuros ca urmeaza sa i se nasca al treilea nepot, insa ei nu il pot ajuta.

Au trecut mai multe luni de cand nu mai urmeaza tratament pentru schizofrenie. Nu vorbeste despre boala sa, ca si cum nu ar fi, iar acesta este unul dintre simtomele afectiunii, potrivit specialistilor.

“Daca se decompenseaza (pierderea echilibrului functional, n. red.), un bolnav diagnosticat cu schizofrenie poate fie sa se sinucida, fie sa le faca rau altora. Poate avea halucinatii in timpul carora savarseste gesturi necugetate. Ar trebui sa se gaseasca o solutie pentru asistarea acestui bolnav”, a declarat medicul Viorel Lupu, seful sectiei de Psihiatrie Pediatrica in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj.

Tratamentele pentru aceasta afectiune pot costa de la cateva zeci la cateva sute de lei lunar.

“Un asemenea pacient ar trebui internat intr-o unitate de bolnavi cronici, cum este cea de la Borsa”, a apreciat specialistul.

Directorul executiv adjunct al Directiei Judetene de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Cluj, Dana Catarig, a promis sa se va interesa de acest caz.

“In mod normal, primaria ar trebui sa ii aiba in evidenta pe acesti oameni ai strazii. Voi lua legatura si cu Comisia de Evaluare a Persoanele Adulte cu Handicap si apoi, impreuna cu cei de la primarie, va trebui sa gasim o solutie pentru acest pacient. Nu ne-a fost adus la cunostinta cazul acesta pana acum”, a spus Catarig.

Oficialii Casei Judetene de Sanatate (CJAS) Cluj au precizat ca o cauza posibila a refuzului tratamentului gratuit ar putea fi neinregistrarea bolnavului in evidenta institutiei. 

„In 15 zile de la eliberarea certificatului de handicap, persoana respectiva, familia sau fundatia care se ocupa de caz ar fi trebuit sa aduca la noi o copie dupa acest act si dupa buletinul de identitate. De acolo se ia CNP-ul si persoana devine automat asigurata. Vom verifica datele acestui pacient. Primul lucru pe care trebuie sa il consideram este calitatea de asigurat”, a declarat Crina Grozav, purtatoarea de cuvant a CJAS Cluj.  

Reprezentantii Primariei Municipiului Cluj-Napoca si ai Ministerului Sanatatii nu au remis inca informatii despre gestionarea acestui caz, respectiv ratiunea pentru care un bolnav de schizofrenie nu are dreptul la tratament gratuit.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version