Din oras

Un mister al Clujului a fost dezlegat: cripta de sub biserica Sf. Mihai exista. Un mormant a fost deschis

Scris de 2,309

Criptele bisericilor, tunelurile si catacombele sunt subiecte pentru cele mai incitante povesti ale Clujului, savurate si imbogatite cu noi detalii de la o generatie la alta. Descoperirea unui mormant intr-un spatiu de sub Biserica Sf. Mihail risipeste orice indoiala si confirma existenta criptei. 

Daca pana acum se vorbea de o cripta in subsolul bisericii doar la nivel de legenda, mai ales in contextul povestilor cu tuneluri care strabat subteranele orasului potrivit carora toate ar duce la un spatiu de sub edificiu, acum oamenii bisericii confirma raspicat existenta ei.

“Cripta chiar exista, nu e o legenda. Stim prea putine insa despre ea, se pare ca intrarea a fost zidita. In acest an s-a descoperit un mormant care continea ramasite umane si vestimentatie. Se banuia inca din anii 50, existenta mormantului respectiv a fost calculata inca de atunci, insa acum s-a redeschis si s-a intrat in interiorul lui. Am gasit si o incapere care e un fel de hol al criptei”, a explicat curatorul principal al parohiei romano-catolice “Sfantul Mihail” de la Cluj, Orosz Krisztofer.

Specialistii care se ocupa proiectul de restaurare al intregii biserici sunt de la Universitatea Tehnica din Budapesta. Deschiderea mormantului a avut loc in primavara acestui an.

“Cripta in care se intra din biserica este din secolul al XVIII-lea. Acolo se afla sicriul, in pozitie secundara”, a declarat Virgil Pop, secretarul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice si conferentiar la Facultatea de Arhitectura si Urbanism a Universitatii Tehnice. Specialistul s-a numarat printre cei care au intrat in mormantul de sub biserica.

O cripta nu ar trebui sa fie vizitata de catre oricine, pentru ca este un loc sacru, ca un cimitir, este de parere Adrian Andrei Rusu, arheolog si istoric medievist in cadrul Insititutului de Arheologie si Istoria Artei din Cluj-Napoca.

“Tot ce e subsol e biserica veche, monumente si obiecte cu valoare istorica. Ar trebui sa aiba grija sa respecte legalitatea. Interiorul ar trebui sa fie plin de monumente medievale, ca sa nu mai spunem ca exista acolo si o biserica mai veche. Orice fel de lucrare efectuata acolo ar trebui insa inregistrata, in caz contrar e ca si cum ai arunca informatii istorice”, a atras atentia specialistul.

Biserica din Piata Unirii va fi supusa unei renovari majore, proces care acum se afla in stadiu de proiectare.

“Speram ca pana la sfarsitul acestui an sa fie gata proiectul, pentru ca din primavara anului viitor sa incercam sa obtinem niste fonduri europene pentru inceperea lucrarilor”, a declarat Orosz Kisztofer, curatorul principal al parohiei romano-catolice “Sfantul Mihail” de la Cluj.

Suma totala estimativa necesara pentru punerea in aplicare a proiectului se ridica la 13 milioane de euro.

“Si vitraliile au nevoie de restaurare, absolut tot ceea ce tine de biserica. Singurele lucrari de acest fel au mai avut loc in 1956-1957, cand a fost nevoie de interventii urgent pentru a se evita unele stricaciuni”, a adaugat Stelian Veres, preot capelan in cadrul parohiei.

Istoria bisericii “Sfantul Mihail” incepe in august 1316, cand regele Carol Robert de Anjou acorda Clujului o serie de privilegii si libertati printre care si acela de a-si alege liber preotul si parohul. Noile drepturi au avut ca urmare inclusiv ridicarea unei biserici parohiale. Aceasta a fost ridicata in doua etape, respectiv 1316-1390 si 1410-1487, in stil gotic, dupa care a suferit interventii in perioada baroca si renascentista.

De-a lungul timpului, biserica a gazduit momente istorice importante, de la botezul regelui Matei Corvin, nascut la Cluj in 1443, la ceremoniile de investire a principilor Transilvaniei Gabriel Bethlen, Sigismund Rakoczi, Sigismund Bathory si Gabriel Bathory.

Foto: Virgil Pop



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours In vizor
    PE REPEDE ÎNAINTE: La 15.30, liderii sindicali au fost primiți de Iohannis la discuții. La 15.54, aceștia au părăsit discuțiile. Cu tot cu strânsul de mâini, atâta timp a putul aloca Președintele discuțiilor despre Educație
  • Acum 3 hours Straineze
    Lovitură pentru Viktor Orban: Parlamentul European și mai multe țări vor ca Ungaria să fie sărită de la președinția rotativă a UE
  • Acum 4 hours Politica
    Ciolacu și Rafila merg la guvern la întâlnirea premierului Ciucă cu sindicaliștii din sănătate
  • Acum 5 hours Eveniment
    Peste 20.000 de profesori au plecat în marș spre Cotroceni: ”Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!” Negocierile cu premierul Ciucă au eșuat. La Cluj, Piața Unirii este plină ochi de sindicaliști
  • Acum 6 hours Sport
    Ioan Ovidiu Sabău părăsește U Cluj. Poziția Clubului
  • Acum 7 hours General
    AUTOSTRADA MELCULUI: CNAIR a deblocat contractul pentru lotul început de Bechtel
  • Acum 8 hours Sport
    După ce a ratat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu părăsește ”forbalul” românesc (că, ce se întâmplă în România, numai fotbal nu e)
  • Acum 9 hours In vizor
    Liberalul Iancu Gheorghe a votat în favoarea numirii propriului fiu în Consiliul de Administrație al unei societăți subordonate Consiliului Județean Cluj. Cică ”n-a furat, n-a dat în cap”, ”sistemul online este de vină”. ”Băbăiete”, după ce că minți ca o servitoare de la o zi la alta, ai încălcat grosolan legea. Tișe, așteptăm să-i soliciți DEMISIA și să ANULEZI numirea TRUCATĂ!
  • Acum 9 hours Politica
    Marius Budăi: Accesul ucrainenilor pe piaţa muncii din România poate fi uşurat printr-o legislaţie temporară
  • Acum 10 hours Editorial
    Legea pensiilor și pensionărilor nesimțite este DOAR pentru personalul auxiliar, nu pentru ”baștanii” sistemului. Guvernanții au impresia că toată lumea e făcută la apelul CV-urilor falsificate
  • Acum 10 hours Politica
    Guvernul încearcă să amețească sindicatele din Învățământul preuniversitar cu ”suta de lei”: primă pentru susținerea carierei didactice de 2000 de lei în iunie și o altă primă de 2000 de lei în octombrie, care se va acorda până 2027. Plus semnarea unui acord pe Legea salarizării
  • Acum 11 hours Politica
    Patriciu Achimaș Cadariu, deputat PSD de Cluj, despre ”boala plicului” și ”apucăturile de umefistan” ale lui Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății. Mărul discordiei: Planul de Combatere a Cancerului
  • Acum 13 hours Eveniment
    SEZONUL GREVELOR: Profesorii fac miting marți la Cotroceni, urmează sindicaliștii din sănătate, penitenciare, poliție, CFR Călători dar și transportatorii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE