In vizor

Un jucător de la CFR Cluj și-a agresat nevasta, după care în aceeași seară a fost prins băut la volan

Fundașul brazilian al echipei de fotbal CFR Cluj Paolo Vinicius este acuzat de violență în familie după ce vineri seara și-ar fi agresat soția. Femeia a sunat la 112 acuzând faptul că a fost agresată fizic de către fotbalist, ulterior acesta fiind oprit în trafic de către un echipaj de poliție, potrivit Fanatik.ro. Informațiile furnizate de către IPJ Cluj confirmă faptul că Vinicius avea o alcoolemie de 0,30mg/l în aerul respirat.

“La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 02.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi despre faptul că, într-un apartament dintr-un imobil situat pe raza cartierului Gheorgheni are loc un conflict. La faţa locului, poliţiştii au identificat o femeie de 34 de ani, care a relatat că, în cursul serii, în urma unor discuţii în contradictoriu între aceasta şi sotul său, ar fi fost agresată fizic. A fost solicitat un echipaj medical, femeia fiind trasportată la o unitate medială, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Femeia a refuzat emiterea unui Ordin de protecţie provizoriu. Poliţiştii nu l-au găsit pe bărbatul de 35 de ani la faţa locului, motiv pentru care, au procedat la căutarea acestuia, fiind identificat pe strada Detunata din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, reieşind o alcoolemie de peste 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i reţinut permisul de conducere. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, potrivit IPJ Cluj

Paulo Vinicius s-a transferat în 2017 la CFR Cluj, de la Apolon Limassol. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *