Din oras

Un incendiu pe strada Clinicilor a blocat un oras intreg. Nici urma de politisti la intrarea dinspre Floresti

Incendiul din aceasta dimineata, izbucnit la un restaurant de pe strada Clinicilor, a paralizat circulatia in intreg orasul, timp de cateva ore. Politia Rutiera nu a avut niciun echipaj in cartierul Manastur sau la intrarea in oras dinspre Floresti, pentru a decongestiona traficul blocat. Toate echipajele politiei au fost amplasate in centrul orasului.

Un singur incendiu izbucnit pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca, inca de la ora 04.30 dimineata, a blocat traficul rutier din Floresti pana in centrul Clujului. Chiar daca strada Clinicilor a fost redeschisa circulatiei inca de la ora 09.00, masinile circulau bara la bara si la ora 10.30 dinspre Floresti inspre Cluj-Napoca.

Sutele de navetisti care parcurg acest traseu zilnic au ramas in aceasta dimineata blocati in trafic. Culmea este ca niciun echipaj de Politie nu a fost trimis in zona Calea Manastur, Calea Floresti sau Podul Calvaria pentru a redirectiona circulatia pe trasee adiacente.
Toate echipajele de politisti au fost plasate in centrul Clujului, si nu la iesirea din oras,acolo unde soferii puteau fi redirectionati prin cartierele Grigorescu sau Zorilor.

Proasta gestionare a unei astfel de situatii, pornita de la un simplu incendiu, a blocat un oras intreg.

“In aceasta dimineata traficul era blocat inca din Floresti. Nu era niciun politist pe traseul pana in centru ca sa dirijeze circulatia. Este inadmisibil ca, pentru o singura strada, sa se blocheze un cartier intreg”, ne-a declarat Mihaela Pop, o tanara care circula zilnic pe aceasta ruta.

Cu toate acestea, reprezentantii IPJ Cluj sustin ca pe strada Clinicilor au fost trimise doua echipaje cu cinci politisti, imediat dupa anuntarea incendiului. Politistii au redirectionat traficul de pe strada Clinicilor pe strada Motilor. Traficul pe strada Clinicilor a fost reluat in jurul orei 09.30, iar politistii clujeni sustin ca la 10.30 acesta a fost normalizat.

Politia clujeana sustine ca a gestionat asa cum trebuie situatia, trimitand echipaje de politie in trafic. Totusi, aceste echipaje au fost plasate in centrul orasului, si nu pe arterele de intrare in oras dispre Floresti, acolo unde circulatia este cea mai intensa la orele diminetii.

“Au fost amplasati politisti rutieri la principalele artere de circulatie, in zona intersectiilor Lucian Blaga cu Petru Maior, Napoca cu Gheorghe Sincai, Universitatii cu Napoca, Avram Iancu si Calea Turzii, Piata Stefan cel Mare si Eroilor”, a explicat Simona Varci, purtator de cuvant al IPJ Cluj.

Potrivit acesteia, politistii au iesit in strada inca de la ora 06.00 si pana la 10.30.

Incendiul care a blocat circulatia in tot orasul a izbucnit azi-dimineata, in jurul orei 04.30, la restaurantul Livada. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, pentru stingerea flacarilor. Unul dintre angajati a fost transportat la spital cu arsuri pe fata si pe maini. Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Cluj, Andrei Biris, localul a ars in proportie de 90%. Cauzele incendiului nu se cunosc cu certitudine, insa unele ipoteze arata ca acesta a pornit de la explozia unei butelii sau de la un resou uitat in priza, care a generat un scurtcircuit.

Foto: Eugen Olariu, cotidiantr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version