Un incendiu a cuprins o casă de pe strada Radu Stanca din municipiul Cluj-Napoca. Focul s-a extins și la trei autoturisme parcate.
La locul evenimentului intervin trei autospeciale pentru stins incendii, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD, dislocat preventiv.
Incendiul a fost observat de cei doi locatari ai imobilului, care s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.
Se pare că focul a pornit de la unul dintre autoturismele distruse și apoi s-a extins la o fațadă și acoperișul casei (jumătate de duplex).
Din cercetările preliminare, se pare că a fost vorba despre o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.
Operațiunile de stingere au durat mai bine de două ore, iar intervenția promptă a pompierilor a evitat propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite și, cel mai important, la cea de-a doua parte a duplexului respectiv.
Autoturismele distruse de flăcări erau parcate în curtea imobilului și erau proprietatea locatarilor din imobilul afectat de incendiu.