Din oras

Un grup de tineri clujeni vor sa revolutioneze conceptul de car-sharing. MyLift.ro, platforma care pune accent pe interese comune

In ultima perioada, tot mai multe site-uri au fost gandite pentru a veni in ajutorul persoanelor care trebuie sa se deplaseze dintr-un punct in altul. Inspirati mai mult sau mai putin de exemplele din Vest, care functioneaza de ani buni, antreprenorii au venit cu alternative online la clasicul autostop. Acum, cativa tineri clujeni entuziasti sunt decisi sa duca notiunea de car-sharing la un alt nivel si sa creeze o comunitate de soferi si calatori cu activitati comune, fie bazate pe interese muzicale sau afinitati profesionale, oameni care sa exploreze impreuna experienta „the open road”.

MyLift.ro este descrisa de initiatori drept o platforma on-line de car-sharing ce iti ofera sansa sa calatoresti mai usor si mai ieftin, dintr-un colt in altul al Romaniei, cu prieteni pe care inca nu i-ai cunoscut. Platforme similare sunt si 4inmasina.ro,  pe care unii soferi au acumulat mii de kilometri alaturi de necunoscuti, ia-macutine.ro, cu mii de anunturi active si multe altele. In afara, astfel de site-uri nu sunt doar extrem de populare, ci si foarte folosite. De exemplu www.covoiturage.fr este liderul european in domeniu, cu o comunitate de peste 10 milioane de membri.

O comunitate bazata pe prietenie

Dorinta tinerilor care stau in spatele mylift.ro este de a forma o comunitate de soferi si pasageri, care pot deveni parteneri de drum la diferite festivaluri sau evenimente.

„Ne bazam pe interesul personal pe care il vor avea oamenii cand calatoresc. Nu e vorba doar de a ajunge din punctul A in punctul B, ci si de a imparti drumul propriu-zis, sa aiba interese comune, sa aiba ce sa discute cu persoanele din masina„, marturiseste Vlad Balan, initiatorul mylift.ro.

Clujul cucereste Europa

Pentru a adauga un anunt, soferii se pot loga cu profilul de Facebook sau isi pot crea un cont pe site, moment in care li se vor cere cateva date personale – nume, prenume, profesie, date de contact, numar de telefon. Pentru inceput, mylift.ro functioneaza doar in tara, insa in viitor tinerii vor sa depaseasca barierele europene.

„Vrem sa lucram si cu elemente de diaspora. Vrem sa fructificam si legatura dintre a calatori sa iti vezi familia, sa ajungi unde ai nevoie, eventual la un job in strainatate, cu placerea calatoriei”, adauga Vlad Balan.

In pas cu tehnologia

Momentan, platforma de car-sharing functioneaza doar in browsere, insa echipa din spatele mylift.ro lucreaza intens si la aplicatiile pentru telefoane. Practic, orice sofer isi poate adauga anuntul in cativa pasi simpli.

„Noi generam un cost, in prima faza in functie de kilometri si dupa ce un sofer isi adauga masina vom avea si un algoritm sa vedem ce costuri implica masina respectiva, astfel incat sa fie costul per pasager, per loc. Soferul poate opta si pentru cost zero, in cazul in care doreste doar companie la drum, nu neaparat si bani”, explica initiatorul proiectului.

Pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control, echipa va face constant verificari in randul comunitatii, insa se bazeaza in primul rand pe trierea realizata de comunitate.

„Probabil vor aparea elemente care vor doar sa faca un profit si noi nu incurajam accest lucru. Online putem sa cunoastem oamenii inainte sa plecam la drum cu ei”, conchide tanarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *