UncategorizedVocea ta

Un fost student acuză nepotismele din USAMV Cluj! “N-am mai întâlnit în viața mea așa ceva!”

Un absolvent al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj este extrem de dezamăgit de experiența din facultate, acesta susținând că nepotismul e în floare la nivelul Universității.

„Vreau să vă spun o experiență din facultate. USAMV Cluj este o facultate frumoasă, care s-a dezvoltat, dar este o facultate în care nepotismul este la cel mai înalt nivel. N-am mai întâlnit în viața mea așa ceva. M-am întâlnit cu acest lucru unde m-am așteptat mai puțin și sunt foarte dezamăgit. Era familia Mitrea. Profesorul avea catedra și fata lui, întâmplător era în aceeași grupă cu mine. Ea făcea facultatea și doctoratul în același timp. Făcea facultatea, a comasat anul 2 și 3 pentru a putea termina doctoratul odată cu facultatea ca să fie și doctor și inginer. Am avut și o profesoară care nu ne-a predat nimic, nu avea competențe, și am aflat că era soția rectorului. Și mai știu cazul unei florărese care a ajuns să aibă catedră. Toată facultatea este clădită pe nepotisme. Am fost foarte dezamăgit”, susține absolventul, în cadrul unei emisiuni moderate de Lucian Mândruță.

Din păcate, România continuă să fie țara pilelor, cunoștințelor și relațiilor, inclusiv în mediul universitar, chiar dacă acolo te-ai aștepta să se pună preț pe competențe și valoare.