Jos palaria

Un exemplu pentru alte primării: La un an de la încheierea lucrărilor de reabilitare, Cetatea Bologa arată impecabil – FOTO

În timp ce mare parte din castelele și cetățile din Cluj zac în ruină, Cetatea Bologa din județul Cluj este un bun model de urmat de către alte primării. Dintr-un monument istoric ruină, în câțiva ani, cu implicare și fonduri europene, Cetatea a fost transformată într-un obiectiv turistic care este la nivelul oricărui alt obiectiv similar din străinătate.

La aproape un an și jumătate de la încheierea lucrărilor de reabilitare, Cetatea Bologa arată impecabil: băncile din metal sunt foarte bine întreținute, arată ca în prima zi de la instalare, iar zidurile reparate sunt într-o stare foarte bună.

Nici urmă de gunoaie în cetate și în împrejurimi, curățenia fiind întreținută. Probabil că totul ține atât de educația turiștilor cât și de interesul autorităților locale.

Cetatea Bologa a fost reparată cu fonduri europene de către Primăria comunei Poieni în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

“Întregul proces de proiectare și cercetare a început în anul 2015, iar lucrările de execuție au durat aproape doi ani (aprilie 2018 – noiembrie 2020). Pe parcursul lucrărilor de reabilitare a fost efectuată și o cercetare arheologică preventive a obiectivului, acțiune ce a scos la iveală o serie de vestigii care vor fi valorificate prin expoziții. Cercetarea arheologică va continua, rămânând multe aspect nelămurite.

Forma finite, vizibilă azi, este rezultatul implicării unei echipe ce numără circa 60 de specialiști: arhitecți, ingineri, arheologi, consultanți, ingineri peisagiști și, nu în ultimul rând, zidari, dulgheri sau alți meșteri”, scrie pe panoul de informare de la intrarea în Cetatea Bologa.

În timpul lucrărilor, s-a îndepărtat integral vegetația de pe ruinele zidurilor atât din interior cât și din vecinătate, iar acolo unde zidăria lipsea, a fost completată. A fost și montată o scară metalică de acces în cetate.

Lucrările au fost făcute de firma SC Euras SRL.

Pentru punerea în valoare a Cetății Bologa și pentru modul în care este menținut acest monument istoric, Primăria Poieni și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj merită un Jos Pălăria!

Exit mobile version