Din oras

Un elev de la Racovita, mai realist ca un MINISTRU: "Invatamantul din Romania nu este bazat pe libera-exprimare, ci pe aducerea tuturor elevilor la aceleasi standarde!" CITESTE scrisoarea unui tanar al noii generatii!

Un elev de la liceul Emil Racovita mi-a trimis azi dimineata o scrisoare care m-a frapat prin viziunea concisa si prin argumentele prezentate. O sa vedeti, nu sunt ideile pe care le asteapta generatia de profi comunistoizi, sunt idei indraznete, dar exprimate cu bun simt. Dupa ce am citit-o, mi s-a ridicat parul pe maini de un tremur de admiratie si surpriza.

Mi-am dat seama inca o data cate nevoie de sustinere are aceasta generatie de tineri carora niciodata nu a primit incredere. O generatie careia niciodata nu i s-a vorbit decat de sus.

Asa ca o sa rostesc eu aceste cuvinte catre aceasta generatie.

 

Dragi tineri ai acestei generatii, daca nu vi s-a spus NICIODATA acest lucru, vi-l spun eu, Liviu Alexa:

SUNTETI FOARTE TARI! AM INCREDERE MAXIMA IN VOI! IMI PUN TOATA SPERANTA IN DEVENIREA VOASTRA!

 

Dragi liceeni din Cluj, buboiul s-a spart, dar asta nu e destul. Trebuie sa scoatem radacinile furunculului prostiei, sa spargem ochelarii de cal si sa ne ridicam in picioare. Am inteles ca liceenii de la Sincai au fost vineri avertizati printr-o „circulara” (auzi, dom’le ce termen COMUNIST!) ca li se interzice orice forma de protest! Ei bine, o sa va chem eu la un protest si o sa protestam cat vrem noi, nu cat ne interzic ei! Mi-am propus sa ne intalnim in curand si sa discutam despre problemele voastre: azi noapte am avut o discutie de o ora pe Facebook cu un tanar licean de la Sincai si mi-am dat seama cat de putina incredere aveti in voi si cata nevoie de comunicare exista, cat de mult aveti nevoie de sfaturi reale si spuse pe ton calm.

Va pregatesc niste surprize foarte placute.

Astept toti liceeni sa isi spuna parerea sub anonimat pe scrie@ziardecluj.ro ! 

F#@K THEM’ALL!

Liviu Alexa

 

„Domnule Liviu Alexa, 

Admir initiativa dumneavoastra de a pune in evidenta toate neregulile si absurditatile care se intampla in invatamantul din Romania.

Cu intentia de a arata lumii, prin intermediul presei, adevaratul mod de functionare a institutiilor de invatamant, va scriu in urmatoarele randuri constatarile mele si ale colegilor mei de-a lungul celor 10 ani petrecuti in invatamant.

Ceea ce se intampla la Sincai este un pretext pentru aceasta eliberare a elevilor din „sclavia” care, din nefericire, este inca prezenta sub diferite forme in scoli.

Intr-adevar, poate nu a fost cel mai elegant mod de a te exprima, dar tot ceea ce colegii mei din Sincai au facut, a fost sa se elibereze de frustrare.

Invatamantul din Romania nu are niste principii clare, niste idei „europene” care sa il sustina. Nu este bazat pe libera-exprimare, ci pe aducerea tuturor elevilor la aceleasi standarde, precum o tara comunista, in care puterea vrea ca toti cetatenii sa fie limitati la o gandire impusa prin frica. Desigur, aceasta libertate nu trebuie dusa la limita nesimtirii, ci trebuie folosita cu bun simt si respect.

Elevul roman care termina un liceu ar trebui sa fie capabil sa gandeasca liber, sa fie proactiv, sa aiba o constiinta si un caracter care sa ii permita trecerea la un nou nivel, in care sa isi dezvolte capacitatile proprii.

Ei bine, in scolile din Romania, profesorii impun elevului, sau mai bine zis ar vrea sa impuna, precum un comandant suprem dicteaza subalternilor sai.

As vrea sa dau cateva exemple care demonstreaza ceea ce am afrimat mai sus: 

1. Catalogul si nota la purtare – armele unui dascal. Cand unui dascal nu-i convine orice din ceea ce faci, trece la amenintari, iar aici intervine ascultarea, nota in catalog, amenintarea cu corigenta… Dragi profesori, suntem in liceu, chiar credeti ca dam doi bani pe notele pe care le primim din cauza ca nu scriem la ore anumite aberatii dictate de dumneavoastra, sau ca ne intereseaza unele materii care nu au legatura cu formarea noastra ca oameni, ori ca ne mustrati in fata clasei din simplu fapt ca ne exprimam opinia cand ceva nu ne convine la ora?! Va inselati…

2. Mentalitatea sau viziunea – lucruri care au stagnat inca de pe vremea comunismului. Suntem in secolul 21, unde lucrurile au cam evoluat in toate domeniile, inclusiv in educatie. In ziua de azi, o ora normala ar trebui sa insemne profesor+elev, nu profesor si elev. Aici nu este de neglijat disciplina care trebuie sa existe in timpul orelor, dar care nu trebuie impusa prin regulament si frica, ci inteleasa de fiecare elev si respectata de buna voie. Subiectul ar trebui discutat impreuna cu elevii, nu doar dictat de profesor, asa cum se intampla de multe ori. Elevul ar trebui sa fie incurajat sa vina cu idei, sa aiba un spirit antreprenorial dezvoltat, dar la noi, cand cineva are o idee care nu se potriveste cu cea predata de dascal, aceasta este imediat nimicita prin ridicarea tonului, si de un ras ironic al profesorului. Normal ca sunt elevi fricosi, tocilari, carora profesorii le dau toata atentia si spun „de ce nu puteti fi toti ca X sau Y”, care isi vad de treaba lor si invata chiar si ce nu trebuie invatat. Uite ca nu putem fi ca ei pentru ca noi avem initiativa, pentru ca nu ne lasam calcati in picioare de niste comunisti, al caror scop este sa iti bage materia lor pe gat si care vor sa te faca un elev redus la limitarile impuse de educatia romaneasca.
                                 

3.Materiile si programa – o planificare proasta. Cand termini primele 8 clase ai posibilitatea de a-ti alege un profil care te intereseaza si care ti se potriveste. La profilul ales de mine, matematica-informatica, in liceu inca ne mai pierdem ore din viata facand desen sau muzica. Aceste ore trebuiau scoase demult din programa. Am ajuns sa scriem la desen, sa ne asculte si sa ne pedepseasca cu o nota mica daca nu scriem niste aberatii pe care le inveti doar daca esti la un profil specific ( arte) – iata un mod de abordare comunist. La chimie, biologie sau fizica scriem de parca am fi in prag de doctorat, scriem la foc automat, 2-3 lectii pe ora cateodata dictate din manuale care au cel putin 10-15 ani vechime, unele si mai mult. Sunt lucruri care nu ne intereseaza in liceu, lucruri exagerate, de care nu avem nevoie. Cred ca acest lucru isi are adanc introduse radacinile in educatia din Romania. In loc sa iti dezvolte gandirea cu subiecte generale, cei care se ocupa de structurarea programei iti introduc in cap informatii de proportii uluitoare, pe care a doua zi le uiti, pentru ca nu sunt folositoare. Aceste informatii in plus depasesc cu mult pragul de cultura generala, iar tot ceea ce fac ele este sa te dezorienteze si sa te faca sa nu gandesti limpede. Mai mult, in loc sa avem mai multe ore folositoare, specifice profilului ales, avem 2 ore de chimie si biologie si 3 de fizica, cand eu mi-am ales sa fac informatica si matematica, precum si alte materii de profil real.
La unele materii precum chimia, inca nu am vazut cum arata o substanta sau un element chimic, tot ceea ce facem este sa scriem intr-una in caiete niste cuvinte pe care nu le intelegem. Nu exista termenul de „practic” la nicio materie, tot ceea ce au in cap profesorii este „teoretic” , sa stii teorie si sa scri.
                               

4.Numarul de ore petrecute de un elev la scoala. Mi se pare o problema extrem de grava sa ai 30-32 de ore pe saptamana. Ganditi-va ca un elev, incepand din clasa a 6-a, sta pana la ora 2 la scoala, iar unul de liceu ajunge sa stea pana la 3 la scoala, fara sa i se ofere o pauza de mancare. Noi ne trezim la 7, luam micul dejun, poate unii nici au posibilitatea sa manance dimineata, si ei au pretentia sa stam 7 ore la scoala cu un pachetel de acasa, si sa dam randament maxim stand in banci intr-o pozitie care pur si simplu ne oboseste fizic si psihic. Am ajuns sa ne certam cu diriginta sa ne schimbe orarul, sa ne aranjeze unele ore altfel, dar mi-am dat seama ca problema vine de sus, de la cel mai inalt nivel. Atatea ore inutile, atatea materii neimportante, incat ai putea sa elimini cu usurinta 7-8 ore din orarul saptamanal, si credeti-ma, nu am pierde nimic. Mai mult, in acele ore ne-am odihni si am putea face un sport, sau orice activitate extracuriculara, lucruri care ne-ar ajuta si ne-ar mari viziunea cu adevarat.
Sunt pro invatat, pro carte, deoarece aceste lucruri intr-adevar te ajuta si iti formeaza gandirea si cultura generala. Dar acest sistem absolut mizerabil din Romania, ma face de multe ori sa cedez in timpul orelor, sa ma revolt in fata profesorilor si a materiei predate.  Acest sistem face dintr-un elev proactiv, un elev limitat, redus, care tot ceea ce poate sa faca este sa toceasca si sa fie o marioneta a lor, a profesorilor, a inspectorilor, a ministrilor, a EDUCATIEI. Acestia ar trebui sa isi puna o multime de intrebari, sa se intrebe cum s-a ajuns aici, sa nu faca regulamente care sa impiedice elevii, ci sa gaseasca rezolvari si solutii care sa ii ajute. Sunt putini cei care si-au pus aceste intrebari, dar acelora le datorez respectul meu. Elevii care isi pun aceste intrebari si cauta solutii merita o schimbare, pentru ei acest sistem ar trebui sa isi schimbe radical fata. Sunt constient ca aceasta schimbare nu poate fi facuta intr-un timp scurt, dar cu ajutorul presei si a celor care se implica cu adevarat, putem schimba pe termen lung acest sistem comunist.

Invit toata generatia mea sa se exprime liber, sa aiba initiativa, sa invete ceea ce cred ei ca ii ajuta, sa citeasca, sa studieze, dar sa se revolte cand ceva nu le convine si sa caute rezolvare in orice problema.

Asa ca dragi colegi, noi suntem creatorii, haideti sa cream!
                          
Cu respect, 
                                                                                                                                
un elev de la Colegiul National „Emil Racovita” din Cluj Napoca”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *