Din oras

Un elev clujean, traficant de droguri: le vindea colegilor canabis

Un elev din Cluj a fost condamnat pentru trafic de droguri. Acesta le vindea canabis colegilor de școală.

Conform rechizitoriului, inculpatul în timp ce se afla la școală i-ar fi vândut unui elev un  gram de cannabis cu suma de 50 de lei iar în  perioada iunie – august 2022 ar fi oferit, la momente de timp diferite, spre consum, mai multor colegi, cannabis, potrivit actualdecluj.ro

Dosarul s-a format ca urmare a depistării în 13 aprilie 2022 în jurul orei 14 a unui elev în zona hotelului Belvedere asupra căruia s-a găsit cantitatea de 0,4 grame de cannabis și care cu ocazia audierii a precizat că a procurat substanţa de la un coleg de-al său dintr-o clasă paralelă. Pe baza cercetărilor s-a stabilit că acesta e elev al unui colegiu național din Cluj-Napoca și în perioada aprilie-august 2022 a comercializat sau oferit cannabis către mai mulți elevi ai aceleiași scoli. ”Inculpatul a efectuat astfel de operațiuni inclusiv în incinta școlii unde studia, fiind cunoscut de către alți elevi ca având preocupări pe linia traficului și consumului de droguri”, au arătat anchetatorii.

În cadrul cercetărilor a fost percheziționat informatic telefonul elevului și din conversațiile stocate a reieșit că intermedia achiziționarea de droguri, pe care o denumea ”zăpadă”.

Pentru că inculpatul era minor la momentul săvârșirii faptelor, instanța a decis să ia față de inculpat, minor la data săvârşirii infracţiunii însă major la momentul de faţă, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de şase luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.