Din oras

Un comunicat al procurorilor ÎPCCJ confirmă trimiterea în judecată a senatorului Marius Nicoară pentru “săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice” cu “o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge"

Senatorul Marius Nicoară a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența alcoolului, a anunțat marți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică (…) au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicoară Marius Petre (senator în Parlamentul României), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ.

Dosarul în care Nicoară a fost trimis în judecată a fost întocmit în urma unui eveniment rutier produs în data de 28 noiembrie 2014, pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

„În jurul orei 23,45, inculpatul Nicoară Marius Petre a condus un autoturism pe strada Eugen Ionescu, pe sensul de mers către Calea Turzii, (…) iar în momentul în care a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 13 nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de mașina din fața sa, producând un accident de circulație și intrând în coliziune cu un autovehicul care frânase pentru a efectua un viraj la stânga. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a martorului V.C.R., conducătorul auto al mașinii cu care a intrat în coliziune și care a refuzat să depună plângere”, se precizează în comunicatul PÎCCJ.

Conform sursei citate, raportul de expertiză medico-legală a arătat că Nicoară avea la ora producerii evenimentului rutier o alcoolemie de circa 1,65 la mie.

Marius Nicoară este cap de listă pentru un nou mandat de senator din partea PNL Cluj la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Că a băut doar un „coctail”, firește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version