In vizor

Un clujean trebuie să adune salariile timp de 10 ani ca să poată plăti un apartament cu două camere

Clujenii plătesc cele mai mari prețuri pentru locuințe, astfel că pentru achiziționarea unui apartament cu două camere trebuie să achite valoarea a 122 de salarii medii. 

Cei de la compania de consultanță imobiliară SVN România au calculat că pentru București achiziționarea unui apartament nou de două camere, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați se soldează cu „sacrificarea” a peste 99 de salarii, potrivit wall-street.ro

În orașul de pe Someș, prețul mediu pe metrul pătrat util de apartament nou este mai mare decât în București. Potrivit datelor SVN România, prețul mediu actual este de circa 1.700 euro, așadar, raportându-ne la această cifră, prețul mediu pentru un apartament cu două camere de 50 mp utili, se învârte în jurul a 85.000 de euro, adică în jur de 414.000 de lei. Astfel, un clujean trebuie să-și pună leafa la „saltea” timp de mai bine de 10 ani, potrivit datelor SVN, adică peste 122 de salarii.

În Brașov și Constanța, datele furnizate redacției de către compania de consultanță imobiliară ne arată că achiziția aceluiași tip de apartament necesită economisirea pentru mai bine de 7 ani și jumătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *