Din oras

Un clujean a căutat două ore un loc de parcare în Mănăștur

Locurile de parcare din cartiere reprezintă o problemă tot mai acută a clujenilor. Primăria nu reușește să vină cu soluții și dă vina pe eliminarea taxei de mediu care a determinat înmulțirea necontrolată a rablelor aduse în Cluj-Napoca. După ani de promisiuni în sfârșit în acest an a început demolarea garajelor, doar că parkingurile care se vor construi în loc necesită timp până vor fi finalizate. Până atunci fiecare parchează pe orice petic liber, într-un haos total, blocând trotuare sau spații verzi.

Situația este greu de gestionat în toate cartierele, însă în cel mai mare cartier al Clujului situația este de-a dreptul disperată. Un clujean s-a plâns municipalității că a căutat timp de două ore un loc de parcare în Mănăștur, fără succes. Situația s-a întâmplat la ora 01 noaptea, iar într-un final clujeanul a fost nevoit să parcheze neregulamentar.

”La ora 01:10 AM am început să caut un loc de parcare (zona Mănăștur, strada Primăverii, aleea Gârbău, strada Bucium și alte străduțe din zona). Căutarea a durat până la ora 03:08, când m-am lăsat păgubaș. Nu aș fi vrut să îmi parchez mașina neregulamentar, nu aș fi vrut să încurc pe nimeni, nu am vrut să ocup locul cuiva cu abonament (tocmai de aceea am petrecut atâta timp căutând un loc de parcare), dar se pare că nu am avut de ales. Am fost nevoit să parchez mașina în mod neregulamentar. De ani de zile tot sper la un loc cu plată în zona asta, dar se pare că sper degeaba”, potrivit clujeanului.

Dar parcatul neregulmantar nu reprezintă o soluție, clujeanul recunoscând că deja i-a fost ridicată mașina de două ori pentru că efectiv nu avea unde să o lase.

”Mi-a fost ridicată mașina de două ori într-o lună (lucru care m-a costat 1600 lei într-o lună. În România. Unde mulți oameni nu câștigă atât într-o lună) deși înainte să-mi fie ridicată mășina, am petrecut cel puțîn 30 min căutând un loc de parcare unde „să încurc cât mai puțin”. Mă confrunt cu această problemă de ani de zile și parcă de la an la an sunt tot mai multe mașini și tot mai puține locuri de parcare în zonă. Acum e 03:45 și stau să ma gândesc, dacă după două ore chinuitoare in care am căutat un loc de parcare, o să-mi găsesc mașina ridicată înainte să plec de acasă. Stau și ma gândesc dacă o să sufăr această consecință, din nou, deși nu am avut alternativă. PS: Am abonament CTP, folosesc transportul în comun mai des decât mașina, care e euro 6. O grămadă de locuri de parcare cu plata sunt ocupate de mașini sub euro 4 care poluează enorm. Ce caută acele mașini in oraș?”, dezvăluie clujeanul.

Într-adevăr marea problemă este cauzată de mașinile second-hand care au împânzit Clujul, dar nici municipalitatea nu se grăbește cu soluțiile. Este suficient să amintim că a reușit să realizeze un singur parking, iar construcția acestui a durat cinci ani. Locurile de parcare și garajele au fost eliminate și nu s-a construt nimic în locul lor. Nu ajută pe nimeni dacă se dă vina pe mașinile clujenilor. Nu poți interzice achiziționarea de mașini indiferen cât de vechi sunt ele. Rezolvarea stă doar în noi parkinguri pe care primăria să le realizeze într-un ritm mult mai rapid.

Clujenii ajung să se facă stăpâni pe locuri de parcare pentru căre nu au abonament, iar dacă cineva îndrăznește să le ocupe locul se ajunge la vandalism. Aceasta este situația disperată din toate cartierele Clujului. Parcările se împart după principiul ”eu sunt mai vechi în bloc”, chiar dacă acolo ar putea de fapt să parcheze oricine. Cei care au îndrăznit fie au primit din partea celor care se cred stăpâni pe locurile de parcare cuvinte greu de redat, fie s-au trezit cu mașina vandalizată.

Boc a reușit să scoată din trafic o parte din mașini prin lipsa parkingurilor din cartiere deoarece clujenii nu iși mai mută mașinile din parcare. Aceștia se tem că la întoarcere nu vor mai găsi un loc unde să le poată lăsa. Este și aceasta o strategie pentru eliminarea traficului. 

Citește și:

Cluj-Napoca și Floreștiul se transformă în Vestul Sălbatic! Din cauza lipsei de parcări, oamenii vandalizează mașinile „rivale” din răzbunare

FOTO Legea junglei la Cluj-Napoca! Când Poliția Locală doarme, cetățenii orașului își fac dreptate singuri, cu excavatorul: „Miroase a dosar penal”

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *