Un imobil cu șase etaje (regim de înălțime 1-2S+P+5E+R) se va construi pe strada București nr. 4-6, în zona Pieței Abator, unde există deja blocuri. Tot acolo se va construi și mall-ul Oxygen. Mai mult, se va moderniza Parcul Feroviarilor, care se află în vecinătate. Noul bloc cu șase etaje a primit autorizație de construire în urmă cu câteva zile. Beneficiarul proiectului este SC Imowork Invest SRL Cluj-Napoca, firmă care este pe pierdere și are zero cifră de afaceri.
Parcela pe care se va face construcția, în suprafață de 647 mp, este situată pe frontul sudic al străzii București, fiind delimitată de parcele cu fond construit în partea de est, vest și sud. În noiembrie 2020 a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), iar săptămâna trecută a fost emisă autorizația de construire. Vor fi realizate 22 de locuri de parcare pentru autoturisme și 20 pentru biciclete. Este prevăzută și plantarea de arbori.

Anterior aprobării PUD au existat plângeri din partea vecinilor. În apropierea viitorului imobil se află un bloc vechi, din anii ’60 și case. Atât cetățenii care locuiesc la case cât și proprietarii apartamentelor din blocul vecin se tem să nu le fie afectată structura imobilelor.
„La execuția lucrării să fie luate toate măsurile de siguranță ca să nu fie afectată clădirea mea. Vă propun și vă rog să faceți un gard de cărămidă cu înălțimea celui de cărămidă de la capătul acestuia”, a solicitat unul dintre vecinii viitorului bloc.
Beneficiarul construcției a precizat că se vor lua toate măsurile de siguranță necesare pentru a nu fi afectat imobilul de pe strada București nr. 8.
„În eventualitatea în care se vor produce prejudicii clădirii, în baza răspunderii civile delictuale, acestea vor fi remediate prin grija beneficiarului imobilului SC Imowork Invest SRL”, au precizat reprezentanții beneficiarului.
Proprietarii imobilului situat în Piața Abator nr. 4-7, bloc B, scara 1 s-au plâns de următorul aspect: conform cu regulamentul local de urbanism, noul imobil se va alipi de cel existent, mai ales de bloc B.
„Pe calcanul existent există goluri de băi, astfel că dorim o dimensionare generoasă a curții de lumină de cel puțin 3,5 metri distanță față de ferestre, astfel încât iluminarea, respectiv ventilarea încăperilor să fie una optimă, curtea de lumină având deschidere liberă de la sol până sus la acoperiș”, au notat, în plângere, locuitorii de la blocul B.
De asemenea, ei au mai precizat că structura blocului, vechi de câțiva zeci de ani, este deja afectată de lucrările de consolidare a terenului mlăștinos, realizate în anii ’60. De asemenea, de-a lungul anilor, au avut loc prăbușiri de șapă la apartamentele de la parter, care au fost remediate prin fonduri proprii.
Beneficiarii proiectului imobiliar au precizat că „imobilul propus se alipește la calcanul clădirii învecinate, blocul B, respectând în totalitate prevederile RLU în vigoare pentru zona respectivă”.
În momentul aprobării Planului Urbanistic de Detaliu, reprezentanții Imowork Invest au arătat că expertiza tehnică va ține cont, pe lângă starea actuală a blocului B și de istoricul acestuia. Măsurile de protejare a blocului urmau să fie incluse în proiectul pentru autorizare.
Imowork Invest SRL Cluj-Napoca a fost înființată în 2018 și are trei asociați: Flaviu Cosmin Tuluc (75%), Leonardo Silvius Ioniță (15%) și Cosmin Mircea Opriță (10%). Și în 2018 și în 2019, firma a avut zero cifră de afaceri. În urmă cu trei ani, a avut pierderi de 47 euro, iar în urmă cu doi ani pierderile au fost de 23.240 euro. Imowork Invest are zero angajați.