In vizor

Un bărbat din Cluj-Napoca, reținut de polițiști după ce s-a urcat băut la volan

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, la data de 3 aprilie, în jurul orei 16.50, un autoturism condus pe DN16, în localitatea Ghirișu Român

La volan a fost identificat un bărbat de 59 de ani, din Cluj-Napoca, care emana halenă alcoolică, echipajul rutier solicitându-i acestuia efectuarea unei testări cu aparatul etilometru.

În contextul în care conducătorul auto a refuzat testarea alcoolscopică, a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice.

În urma probatoriului administrat, la data de 5 aprilie a.c., polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.