In vizor

Un bărbat a fost reținut după ce a amenințat mai multe persoane pe Facebook. Asistatul social Ionuț Geană care l-a amenințat cu moartea pe jurnalistul Liviu Alexa beneficiază de bunăvoința autorităților

Un bărbat din București a fost reținut sâmbătă după ce a amenințat pe Facebook o persoană și familia acesteia printr-un clip în care prezenta o sabie și un pistol.

Potrivit Poliției Capitalei, ”în data de 27.08.2020, la Secția 19 Poliție s-a prezentat o persoană care a reclamat că în aceeași zi, în jurul orei 10.00, a fost publicat pe o rețea de socializare, un material video, în care un bărbat îi adresează amenințări, atât ei cât și familiei, pe parcursul filmării fiind prezentate o sabie și un pistol. Au fost demarate, de urgență, investigații și audieri, fiind identificat un bărbat de 52 de ani”, potrivit protv.ro.

 Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție, unde după audieri, a fost dispusă măsura reținerii. Cercetările sunt continuate de Secția 19 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”.

Potrivit Codului penal infracțiunea de amenințare se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

Faptele de amenințare colportate public și pe contul de Facebook (în număr de două) de către individul pe nume Ionuţ Geană, în particular un asistat social şi un impostor, sunt identice ca și încadrare în Codul Penal.

Joi, 20 august, Ionuţ Geană, profera într-un spaţiu public, în faţa magazinului Central, sub aparenţa unui eveniment cultural, infracţiunile de instigare la ură şi instigare la violenţă, îndreptate, nominal şi public, împotriva cetăţeanului Liviu Alexa. Apoi le-a și făcut publice prin intermediul unui site pe toate paginile de socializare unde a fost acceptat să-și share-uiască mizeria.

Vineri, 21 august, același asistat social pe nume Ionuț Geană, l-a amenințat, explicit, cu violențe și cu moartea pe jurnalistul Liviu Alexa.

Ameninţarea cu moartea a fost proferată „live”, public, prin intermediul Facebook şi conţine detalii punctuale despre ce i se va întâmpla lui Liviu Alexa, ceea ce constituie o faptă penală deosebit de gravă.

Săptămâna trecută, un bărbat care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat a fost și el săltat de oamenii legii și plasat sub control judiciar. Se pare că doar în cazul amenințărilor cu moartea primite de jurnalistul Liviu Alexa autoritățile să se mobilizeze și să se autosesizeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *