Eveniment

Un bărbat a fos prins de polițistii clujeni conducând beat, de două ori în aceeași zi

La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe DJ109C, în localitatea Fizeșu Gherlii, un bărbat de 58 de ani, din comuna Geaca, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor acloolice, respectiv 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, în jurul orei 18.40, a fost interceptat din nou în trafic în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Țaga, având dreptul de a conduce suspendat, întrucât a fost întocmit anterior un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată alcoolemia de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate monstre biologice la unitatea medicală.

Având în vedere cele constatate de polițiști și în temeiul probatoriului administrat, pe numele acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.