Motto:
„Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă!
Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați.
Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora.
COLEGIUL NAȚIONAL AL LIDERILOR F.S.L.I.”
Ce ați citit mai sus e o imensă vrăjeală! Astfel și-au justificat ieri marii lideri F.S.L.I. măreața incompetență, de care cel mai mare sindicat al profesorilor din preuniversitar dă dovadă, de la înființare și până în prezent, din 1990 încoace. Această federație reprezintă o ratare grosolană în ceea ce privește lupta sindicală, însă „vina” nu îi aparține în totalitate, pentru că nici dascălii pe care îi reprezintă nu sunt mai prejos. Fără sânge în organele care contează atunci când e vorba de plecat la război, doar cu umori personale, disparate, în organele fonatoare, profesorii se comportă, de la Revoluție încoace, dacă ne gândim la lupta pentru drepturile lor, precum niște găini care, doar ocazional, atunci când le mai apucă dimineața revoltei, cocoșesc câte-un cucurigu, după care fac câte-un ou, sub formă de rezultate ale elevilor, cu care se laudă la final de an școlar și… gata! C’est fini la comédie! Dascălii consideră că și-au făcut datoria, atât față de ei, cât și față de societate, o societate care îi ignoră total, pentru că, în primul rând, profesorilor nu le pasă de ei.
Parafrazând declarațiile liderilor F.S.L.I., trebuie să le spunem profesorilor răspicat următorul lucru: nimănui nu-i pasă de nemulțumirile voastre! Dar efectiv nimănui! Nici guvernanților, nici părinților, nici elevilor!
Atâta timp cât școala merge și așa, din inerție, toată lumea e mulțumită, deși toți se dau nemulțumiți tocmai pentru ca dascălii să nu aibă îndrăzneala de a-și cere drepturile.
Nemulțumirea voastră profundă, stimați profesori, este o fundă și atât, un artificiu decorativ pus în pieptul hainei voastre ponosite, la care nimeni nu se uită cu un real interes.
Cu această nouă grevă ratată, încă o dată se demonstrează doar că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii nu sunt uniți! Acesta este purul adevăr. Că „pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați” este o poveste care nu prostește pe nimeni. Puțini sunt dascălii de vocație care au mai rămas în învățământ după toată batjocura la care a fost supus, de 27 de ani încoace, acest corp profesional. Puține mai sunt liceele și școlile generale unde profesorilor chiar le mai pasă de elevi. De obicei instituțiile de învățământ din marile orașe, din buricul târgului, școlile de tradiție fac performanță și își dau interesul. Însă procentul acestora este de cel mult 10% din total, în cea mai optimistă estimare. Restul de 90% sunt școli unde se face educație de subzistență: elevilor nu le pasă, profesorilor nici atât, directorii mimează implicarea, ca să dea bine la inspectorat. Așa că, în 90% dintre școli nu se poate pune problema refuzului de a intra în grevă pe motiv de punere pe prim plan a elevilor. În aceste 90% dintre școli este vorba pur și simplu de blazare, de moleșeală și mâncătorie.
Blazare pentru că profesorii și-au acceptat soarta de veșnic sacrificați, de prestatori de servicii comunitare la catedră pe un salariu uneori egal cu al femeii de serviciu, destinul de paria ai unei societăți care nu mai dă doi bani pe ei, nici la propriu, nici la figurat.
Moleșeală pentru că profesorii, cu toate că sunt mulți, nu sunt o forță, sunt blegi și inerți în revendicările lor, le enunță cu jumătate de gură și nu merg niciodată până la capăt pentru că nu sunt capabili. Dacă, de 27 de ani, de când tot au avut tentative de greve, ar fi mers o singură dată până în pânzele albe, da, elevii ar fi avut de suferit! – dar o singură dată, nu ar fi fost tracasați de zeci, de sute de ori, de amenințările profesorilor cu greva! Iar profesorii și-ar fi obținut drepturile și guvernanții le-ar fi știut de frică și nu ar mai fi îndrăznit niciodată să șteargă cu ei pe jos, să spele cu dascălii cea mai joasă treaptă de salarizare! În final, și beneficiarii sistemului de învățământ, elevii, ar fi avut de câștigat, pentru că ar fi beneficiat de cadre didactice bine plătite, motivate să își facă treaba, demne și cu coloană verticală în societate, ar fi avut modele la care să se poată raporta. Lucru care acum nu se întâmplă.
Mâncătorie pentru că, în loc de unitate, în școli se manifestă cu totul altceva: frică și bisericuțe. Există școli de tip unitate militară, unde directorul induce o atmosferă de groază și de teroare, unde nimeni nu mișcă în front, unde singurul drept al profesorilor este cel de a-și executa întocmai și la timp sarcinile de serviciu, conform ordinelor stricte ale directorului. În aceste școli, cine face grevă și afectează procesul de învățământ, devine parașutist, în sensul că zboară. Singur sau determinat, prin presiuni ulterioare. Pe lângă școala de tip unitate militară mai există și cea de tip bisericuță, unde atmosfera e mai lejeră, permițând formarea de grupuri și grupulețe în jurul factorilor de putere sau de influență – poate fi vorba de director, de un șef de catedră, de un profesor mai autoritar etc. Aceste grupuri, în funcție de interesele meschine care le mână-n luptă, se mănâncă permanent între ele, întregul potențial de agresivitate fiind epuizat în cadrul luptelor intestine. Din intestinele acestor școli ies la referendumurile pentru grevă doar gaze sterile: unii aleg într-un fel, alții într-altul, interesul nu e niciodată comun, ci de grup restrâns.
„Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora”, râgâie liderii de sindicat de la nivel național. Și atunci, dacă sunt conștienți că guvernanților nu le pasă, pentru ce tot acest joc de glezne? Pentru a-și justifica sindicaliștii salariile și beneficiile?
Este clar că liderilor de sindicat nu le pasă de personalul din învățământ, pentru că, dacă le-ar păsa, ar face tot posibilul să ducă lupta până la o meritată victorie, iar dacă ar constata că aceasta nu e posibilă, pentru că nu au cu cine, pentru că profesorii indolenți își merită soarta, și-ar da demisia și ar reveni la catedră! Numai că biroul de la sindicat e mult mai călduț și mai elegant decât o catedră, de cele mai multe ori murdară, dintr-o friguroasă sală de clasă.
Guvernanții nu vor lua în calcul nici pe viitor absolut nimic pentru că nu au ce să ia în calcul. Profesorii, ca masă profesională care își cere drepturile, sunt o meduză plutitoare într-o mare în care interesele lor nu au loc. Sindicatele sunt simplă butaforie. Părinții își trimit elevii la școală să învețe, să nu îi mai aibă pe cap o jumătate pe zi, când ei oricum sunt la serviciu. Părinții nu au interesul ca profesorii să stea în grevă, părinților nu le pasă cu cât e plătit dascălul, atâta timp cât oricum acesta își face treaba. Așa cum și-o face, de la caz la caz. Elevii sunt singurii care probabil li s-ar alătura dascălilor. Cărui elev nu îi place vacanța și greva? Dar ție, ca om matur, să aștepți ca niște copii să ți se alăture într-o luptă de oameni mari, nu ți-e rușine?
Dacă profesorii apelează ca proptele în lupta sindicală la elevi, înseamnă că dascălii au intrat de-a dreptul în greva gândirii de generală! O grevă care dăinuie de 27 de ani, la care s-a alipit aproape în întregime corpul didactic, unul imatur, copilăros, răzgâiat, care plânge zgomotos când e lovit, dar căruia apoi îi trece repede când e ușor mângâiat pe creștet, unul credul, care înghite cu nesaț toate gogoșile electorale, care ia toate promisiunile de bune, cu toate că s-a ars de nenumărate ori. Dascălii sunt în greva gândirii de generală și atunci când se înghiontesc prin sălile profesorale, când se sapă reciproc în loc a se unii, când se pârăsc la doamna directoare pentru a obține diferite favoruri, când ling clanțele pe la inspectorate pentru a se da bine pe lângă tătucul de la ISJ.
Profesorii români, sindicalistic vorbind, sunt copii de generală aflați într-o grevă a maturității. Până nu se vor maturiza, nu vor obține nimic, nu vor redobândi prestigiul profesional pe care l-au avut odată și, odată cu acesta, și salariul binemeritat. Profesorii români nu au acum salarii decente și respect social pentru că nu au fost capabili ca, uniți, să le obțină, pentru că nu au demonstrat că le merită. Profesorii, în prezent, își merită soarta. Au exact ce au reușit să câștige în urma comportamentului lor. În lumea aceasta, a oamenilor maturi, nu vine nimeni să îți bage în traistă! Trebuie să îți iei singur și să lupți pentru a obține ceea ce consideri că meriți. Să te plângi, ca în generală, că doamna profesoară te-a defavorizat la notă, e, bineînțeles, mai simplu. Însă, cu o astfel de atitudine, nu poți avea, în lumea oamenilor mari, nici salariu, nici respect. Punct. Să ne bucurăm! Începe vacanța!