In vizor

UMF Cluj, despre susținerea examenelor față în față: „Studenții tuturor Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale din țară vor organiza sesiunea de examene on-site”

Recent, studenții și masteranzii Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj linia română și-au exprimat îngrijorarea privind organizarea examenelor fizic în condițiile pandemiei, în contextul în care studenții străini urmează să participe la examene on-line. Universitatea reacționează la nemulțumirea studenților români care semnalau tratamentul preferențial, apreciindu-i drept „parteneri ai universității şi membri egali ai comunităţii academice”. În plus, după cum notează reprezentanții universității clujene, susținerea examenelor on-site va fi aplicată în cadrul tuturor Universităților de Medicină și Farmacie de la nivel național. 

CITEȘTE ȘI: Scandal la UMF Cluj în pragul examenelor: acuzații de tratament preferențial privind desfășurarea evaluării on-line și on-site

„Așa cum se prevede în Ordinul nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului drepturilor și obligatiilor studentului, aceștia sunt parteneri ai universității şi membri egali ai comunităţii academice și tocmai prin prisma acestui fapt măsurile luate s-au realizat cu consultarea acestora și având în vedere derularea în bune condiții a activității didactice.

De asemenea, s-au avut în vedere și prevederile Ordinului nr. 3.235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul uniăților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, planul de măsuri al universității fiind avizat de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj.

Universitatea a asigurat cazarea în căminele universității în parteneriat direct cu studenții, cu respectarea Regulamentului de cazare, cu avizul DSP și va asigura toate condițiile epidemiologice pentru desfășurarea examenelor în spațiile pe care le deține.

De asemenea, este important de menționat că universitatea, prin conducerea acesteia, a făcut demersuri ca toți studenții care și-au manifestat dorința, să fie vaccinați în etapa I de vaccinare împotriva COVID-19 tocmai pentru a reduce riscul epidemiologic.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca nu face diferențe între studenți, ci oferă aceleași condiții pentru studiu și aceleași condiții de evaluare, tuturor studenților, de la toate programele de studiu. Menționăm faptul că studenții tuturor Universităților de Medicină și Farmacie tradiționale din țară vor organiza sesiunea de examene on-site.

Strategia și politicile universității și toate deciziile în ceea ce privește activitatea didactică, sunt adoptate de către Senatul Universității, pe principiul autonomiei universitare, for decizional în care studenții sunt reprezentați în proporție de 25%”, notează reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj în reacția oficială la nemulțumirea studenților. 

În ianuarie 2021, conducerea universității anunța necesitatea vaccinării pentru studenții care vor intra în spitale. Detalii AICI

Ulterior, deputatul AUR Cluj, Alin Coleșa, solicita clarificări conducerii UMF cu privire la „condiționarea de vaccinare a accesului studenților la stagiile clinice” Detalii AICI.

Studenții străini înscriși în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca urmează să susțină examenele on-line, în condițiile în care o bună parte dintre aceștia se află în țări din așa-numita „zonă roșie”. În același timp, studenții și masteranzii de la linia română vor susține evaluările on-site. Aceștia acuză tratamentul preferențial în desfășurarea examenelor și lipsa de transparență privind publicarea prealabilă a informațiilor despre modul de organizare a examenelor. Frustrarea studenților mediciniști români pare să fi fost alimentată și de faptul că în urma unor presupuse tentative de fraudare a unor probe din sesiunea anterioară, doar linia română va trebui să susțină examinarea on-site. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *