Editorial

Ultimul dar al generosului dictator PSD, Liviu Dragnea, pentru UDMR: existența. De ce UDMR trebuie să fie recunoscător mereu PSD-ului?

Joi seara, deși știa că va fi arestat, Liviu Dragnea, încă președintele PSD, și-a făcut timp și pentru a verifica încă o dată toate detaliile planului de salvare al partenerului din umbră al coaliției. UDMR era într-o budă fără de margini și existau supra-semne că nu va face pragul electoral. În condițiile în care, pe Facebook, sute de etnici maghiari postau că nu vor mai vota cu UDMR. În aceste condiții, fiindcă PSD a fost de la Cozmâncă și Hrebenciuc încoace, un partener de cuvânt al UDMR, Liviu Dragnea și-a asumat o „colaterală”, hotărând să acorde un mic ajutor partenerilor maghiari. Și să aloce câteva zeci de mii de voturi, esențiale astăzi pentru UDMR, când discutăm de ALDE, ce nu a făcut pragul electoral.

Așa au apărut la Vaslui, pe 26 mai, 1300 de „unguri” care au votat cu UDMR.

Așa au apărut la Craiova, 1468 de „unguri”, care au votat cu UDMR.

Așa au apărut la Constanța, 1908 „unguri”, care au votat cu UDMR.

Una peste alta, hulitul Dragnea, care este astăzi în izolatorul de la Rahova, a dovedit că este bărbat de onoare, așa cum le-a dovedit multor altora în ultimii 3 ani.

Poate și de aceea, Kelemen Hunor, șeful UDMR, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a răsturna un Guvern PSD, fiindcă dacă nu era PSD, viitorul job al lui Kelemen Hunor era de desfăcător de vin la Fidesz Budapesta. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *