Dupa usa alba a laboratorului de la etajul cinci, o duzina de studenti lucreaza de zor. E sambata, in jurul amiezii. Chiar langa usa, o tanara indeasa bile de lut in orbita unui uliu. Putin mai incolo, pe masa lunga o prigorie colorata se infoaie in pene: ea e deja gata naturalizata. Langa ea, o rata cu schelet de sarma asteapta sa fie “indopata” cu mulajul de polistiren slefuit cu grija de doua fete. Din sacal a ramas doar pielea, deocamdata, de pe care se curata urmele de grasime. Chiar in spate, doi baieti jupoaie o acvila de munte agatata de un raft.
Pe vremuri, astfel de scene puteau fi vazute des in atelierele taxidermistilor, cei care se ocupa cu naturalizarea animalelor. In ultimii ani insa, o data cu moda animalelor impaiate din casele oamenilor au disparut si taxidermistii, ceea ce a insemnat o mare pierdere, mai ales pentru muzee.
Dupa 20 de ani
In Muzeul Zoologic din Cluj-Napoca nu a mai intrat un exponat proaspat de cel putin 20 de ani.
Cei doi muzeografi ai institutiei, pusi in functie din vara anului trecut, si-au propus sa schimbe asta. Pasionati de taxidermie, au inceput sa prelucreze animalele gasite moarte in teren, primite de la colegi biologi sau ornitologi. Se apropie de 50 de exponate noi, mai ales ca primesc o mana de ajutor de la studentii din anul II de la Biologie, care au ales cursul optional “colectarea si conservarea materialului didactic”. Cand toate vor fi gata, muzeografii pregatesc o expozitie pentru public, inainte ca animalele sa isi ocupe locul definitiv in Muzeu.
“Tot ce avem in lucru a fost adunat in decurs de un an de zile, nu ai intotdeauna norocul sa gasesti animale folosibile in teren. Haideti sa va arat toata procedura”, ne introduce Cristian Sitar, muzeograful de la Zoologic.
Sitar este biolog, iar taxidermia a invatat-o singur, manat de pasiunea pentru natura.
“Prima etapa este jupuirea animalului, o etapa destul de pretentioasa – trebuie mare atentie sa nu se taie pielea. Asta este o acvila de munte, specie foarte rara, gasita in Apuseni de colegii de la grupul Milvus”, spune el, in timp ce baietii despart cu bisturiul pielea de pe masa musculara si presara un praf in rana.
“Utilizam talc sau o alta pudra absorbanta de umiditate, pentru ca penele au tendinta sa se intoarca in rana si nu vrem sa se naclaiasca”, ne edifica Sitar.
Oasele mari se curata de carne, dar se pastreaza pentru ca exponatul sa aiba statura corespunzatoare. La pasari se pastreaza si craniul. Studentii sunt de accord ca jupuirea animalului este operatiunea cea mai grea, cand trebuie sa il intoarca pe dos si sa rada carnea de pe oase.
Totul este hand-made
“In tarile unde taxidermia este o stiinta in toata regula, mulajele sunt facute standard dintr-o spuma poliuretanica speciala. In cazul nostru, pentru ca nu avem nici posibilitatile financiare si nici taxidermia in Romania nu este o stiinta de sine statatoare, noi utilizam polistiren extrudat. Scheletul se face din sarma, iar in cazul unui animal mai mare din bare de fier. Se imbraca in polistiren extrudat si se completeaza golurile cu vatelina sintetica”, a explicat Cristian Sitar cum functioneaza varianta low-cost a taxidermiei.
Asta inseamna si un procedeu mai indelungat: daca s-ar comanda mulaje speciale, s-ar putea concentra doar pe imbracarea acestora cu pielea prelucrata a animalului. Dar, cum nu suntem in Mounted in Alaska de pe History Channel, studentii sunt recunoscatori ca au ocazia sa faca ceva practic. In programa de la Biologie exista un curs de taxidermie, dar totul se facea pur teoretic – din lipsa de taxidermisti.
“In cazul meu, nu a fost vorba doar de pasiune pentru taxidermie, ci si de pasiunea de a colectiona si din aceasta pasiune de a colectiona artefacte naturale am inceput sa invat si modalitatea de conservare. Am fost autodidact, am terminat biologia, dar in facultate totul a fost mai mult teoretic”, isi aduce aminte Sitar.
In ceea ce priveste regresul taxidermiei din Romania, tanarul vede si parti pozitive.
“Pe de o parte este bine, pe de alta parte mai putin bine. Este bine deoarece, nemaifiind moda de a avea animale impaiate in casa, nu se mai vaneaza atat de mult animale doar pentru a fi impaiate si tinute in casa. Partea negativa este ca s-au pierdut taxidermistii si, in momentul de fata, cam toate muzeele au problema asta. Cei care mai lucreaza la muzee sunt taxidermisti foarte batrani, care nu mai au putere de lucru si atunci si dezvoltarea acelor muzee este tot mai lenta”, recunoaste acesta.
Intre timp, e finalizata si o potarniche: are ciocul legat cu o sarma si este infasurata in tifon pentru ca penele sa ii stea asa cum trebuie. Sitarul este aproape gata, mai sunt cateva sarme de taiat, ciufului de padure i se aranjeaza penele cu penseta, iar bursucul sta cuminte in congelator pana ii vine randul.