Uncategorized

Uioreanu promite rezolvarea conflictului de la Tribuna pana saptamana viitoare

Dupa ce a fost mustrat public de catre organizatorii TIFF, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, a initiat astazi o intalnire cu angajatii revistei Tribuna, pe de o parte, si cu managerul revistei, Mircea Arman, pe de alta parte. Angajatilor li s-a promis o solutie de aplanare a conflictului pana la inceputul saptamanii viitoare.

Vineri seara, la deschiderea Festivalului International de Film Transilvania, Tudor Giurgiu l-a mustrat public pe Horea Uioreanu pentru situatia de conflict de la revista culturala „Tribuna”. Pe ecranul din Piata Unirii a aparut mesajul „TIFF ii sustine pe jurnalistii revistei Tribuna”, iar Giurgiu i-a cerut lui Uioreanu, prezent in piata, sa se implice in rezolvarea situatiei de la revista Tribuna pentru ca „ne facem de ras”.

Poate rusinat de mesajul vazut de cei 1.600 de oameni prezenti in acel moment in Piata Unirii, Uioreanu a luat masuri si a convocat, astazi, o intalnire cu angajatii revistei, pe de o parte, si cu managerul Mircea Arman, pe de alta parte.

La ora 12.30, intalnirea nu ajunsese la final, presedintele Consiliului Judetean Cluj fiind inca in discutii cu managerul revistei Tribuna.

Redactorii Tribuna cer protocol de ordine interioara

Dimineata, au participat la discutii si angajatii publicatiei. Sase dintre ei si-au expus punctul de vedere in fata reprezentantilor forului judetean.

„I-am prezentat din nou situatia presedintelui Horea Uioreanu, un rezumat pana in acest moment, inclusiv problema conflictului dintre Mircea Arman si comunitatea culturala clujeana, cat si dintre el si angajatii redactiei. S-au prezentat unele documente administrative primite de catre redactori, printre care si o decizie de desfacere a contractului de munca adresata lui Stefan Manasia.

Ne-am prezentat opinia ca va fi foarte complicata o reconciliere dintre Arman si scriitorii clujeni, lumea culturala clujeana, iar in cazul in care se va ajunge la un compromis cu membrii redactiei, va trebui redactat un protocol de ordine interioada care sa aiba clauze foarte clare, inclusiv o negociere a programului de lucru in sens de locatie. Sunt situatii pe care Codul Muncii le permite. A fost un dialog foate firesc si ni s-a promis ca pana la inceputul saptamanii viitoare sa avem o varianta de discutie, solutie, propunere”, a declarat pentru Ziar de Cluj Claudiu Groza, unul dintre redactorii revistei.

O ora mai tarziu, a fost chemat la discutii si Mihai Arman, intalnire care continua si la aceasta ora, potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Cluj, Vakar Istvan.

De amintit este faptul ca, pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean Cluj din 27 martie, era trecut si Proiectul de hotarare privind aprobarea Organigramei si Statului de functii pentru revista „Tribuna”. Proiectul a fost scos, insa, de pe ordinea de zi. Continutul proiectului nu a fost adus la cunostinta angajatilor.

Explicatia vicepresedintelui CJ Cluj, Vakar Istvan este urmatoarea: „In acea forma, proiectul propus de managementul Tribuna nu va fi reintrodus. Personal, nu pot fi de acord cu reducerea unui anumit post pe studii inferioare cand exista oameni angajati pe acel post, cu studii superioare. Este un numar de personalitati care lucreaza la revista si nu se poate adopta in aceasta forma. Nu pot accepta ca niste oameni sa fie, fara niciun drept de apel, pusi pe liber. Presedintele Horea Uioreanu ne-a agreat parerea si continua discutiile inca de dimineata cu reprezentantii Tribuna. Continuam sa gasim o solutie amiabila prin care toate persoanele sa poata lucra in continuare. Nu demiterea managerului a fost punctul principal al discutiei, ci comunicarea pe care si-o doresc”, a declarat pentru Ziar de Cluj Vakar Istvan.

Demisia directorului revistei a fost ceruta, pana acum, atat de angajati, cat si de 500 de intelectuali din Romania. In repetate randuri, redactorii au protestat pentru abuzurile savarsite de noul manager, Mircea Arman. Printre abuzurile amintite se numara si convocarea poetului Stefan Manasia in fata unei comisii de disciplina condusa de Arman, pentru „delictul” de a prezenta, intr-un articol de opinie din „Observator cultural” viziunea sa asupra schimbarilor survenite in ultimele luni la Tribuna.

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, nu a putut fi contactat pana in acest moment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version