Politica

UDMR se teme că-i scad alegătorii cu ocazia recensământului

Anna Horváth, vicepreşedinte executiv al UDMR și ex-viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, și-a exprimat marți temerea că “fără recenzarea locuitorilor din Ţinutul Secuiesc, nu va ieşi cifra de un milion de maghiari” la recensământul populației din România, transmite agenția de presă MTI.

Oficialul UDMR a avertizat că este dificil să atragi atenţia asupra unui subiect care “nu stârneşte prea multă emoţie”, însă recensământul este o “problemă vitală” pentru toţi maghiarii din România. Maghiarii trebuie să se prezinte ca o comunitate puternică pentru că rezultatele recensământului vor influenţa atitudinea statului român faţă de comunitatea maghiară, iar aceste cifre vor fi considerate ca o referinţă în aplicarea unor drepturi precum utilizarea limbii materne şi a altor drepturi legate de minorităţi.

“Subliniem importanţa primei etape a recensământului deoarece noi suntem cei mai de încredere recenzori pentru noi şi pentru familiile noastre. În multe localităţi, am constatat că oamenii preferă să aştepte recenzorii şi nu completează chestionarul. Însă, atragem atenţia că de data aceasta vor fi mult mai puţini recenzori, ceea ce înseamnă că numărul acestora va scădea la 25% faţă de ultimul recensământ. Presupunând o rată de participare de 35-40% (în etapa de autorecenzare), recenzorii vor trebui să viziteze până la 300-500 de gospodării în perioada 16 mai – 17 iulie. În această formă, acest lucru este imposibil, riscul de a nu fi recenzaţi creşte, iar datele celor care nu au fost recenzaţi vor fi transferate din baza de date existentă”, a mai spus vicepreşedintele executiv al UDMR.

Reamintim că la recensamantul din 2011, populatia de etnie maghiară înregistrata a fost de 1,227 milioane (6,5% din totalul populației) – adică al doilea mare grup etnic după români. Pe locul trei, la mare distanță, a fost comunitatea de romi – cu doar 621 mii persoane declarate roma (3,3% din populație), potrivit Institutului Național de Statistică.