Din oras

Ucis de tren in Baciu

Agitație in gara Baciu Triaj, după ce un bărbat a fost lovit de tren. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta a fost solicitat sa intervina, putin dupa ora 23, in cazul unui accident.

„Victima e un bărbat a cărui deces a fost declarat pe loc, care prezenta în urma accidentului traume incompatibile cu viața”, a precizat purtatorul de cuvant al ISU Cluj.

Vom reveni cu amanunte.

UPDATE:

„În 19.10.2018, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Postul de Poliție TF Cluj Napoca, au fost sesizați cu privire la faptul ca, in jurul orei 22:20, trenul IR care circulă pe relația Budapesta – Brașov, în timp ce trecea prin stația CFR Baciu, jud. Cluj, a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal o persoană de sex masculin.
  ​  ​În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate, s-a stabilit  că în stația CFR Baciu, între firele liniei  2 de cale ferată, se află cadavrul unui barbat, in varsta de 60 de ani, din Cluj Napoca.​ ​
​Cadavrul a fost transportat la IML Cluj pentru necropsie.
​În cauza a fost inregistrat un dosar penal privind savarsirea infractiunii de „ucidere din culpa”, cadru legal in care vor fi continuate cercetarile pentru stabilirea circumstantelor exacte in care a survenit decesul barbatului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *