Sport

UBB Cluj a vrut să se înscrie în Liga a IV-a, dar a renunţat pentru a nu juca împotriva lui „U”: „Poate anul viitor”

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj a câştigat, în primăvară, Campionatul Naţional Universitar de fotbal, iar din această toamnă avea în plan şi înscrierea în Liga a IV-a.

Calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de luna trecută a aprins şi mai tare dorinţele oficialilor universităţii de a avea o echipă de fotbal înscrisă în campionatul judeţean, însă noul proiect al Universităţii Cluj din Liga a IV-a a dus la abandonarea acestui plan, cel puţin pentru 2016. Cum şi UBB a pus umărul la renaşterea lui „U”, s-a decis că echipa de fotbal pregătită de către Septimiu Ormenişan să participe, şi în acest sezon, doar în campionatul universitar, care va debuta tot în toamnă.

„Au fost intenţii, s-a dorit înscrierea unei echipe în Liga a IV-a, dar pentru a nu fi create tot felul de probleme şi a nu influenţa noul proiect al Universităţii Cluj, s-a decis că ar fi mai bine să existe doar ’U’ Cluj în Liga a IV-a. Pentru evitarea oricăror discuţii, aşa e cel mai bine, cei de la ’U’ să ia jucători atât de la juniorii lor, cât şi de la echipa noastră, studenţi, să fie început un proiect sănătos, bazat pe promovarea tinerilor talentaţi. Dacă această echipă va promova în Liga a III-a, atunci se poate vorbi de o echipă UBB în al patrulea eşalon, un fel de echipă satelit, unde să joace cei care nu prind lotul la Universitatea Cluj, unde să vină studenţii care pot ajuta echipa din a treia ligă”, a declarat, pentru CJSport.ro, o sursă din cadrul UBB Cluj.

În aceste condiţii, echipa de fotbal a UBB, care s-a bazat mai ales pe jucători de la “U” Cluj în sezonul trecut, se va concentra tot pe câştigarea campionatului universitar, întrecere alcătuită pe zone geografice, care va începe în această toamnă. În schimb, „U” Cluj se va înscrie în Liga a IV-a, cu promovarea în al treilea eşalon drept obiectiv principal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *