Sport

„U” Cluj va juca la oră de Liga a II-a la Gilău, iar apoi miercuri pe Cluj Arena. Etapa a patra debutează mâine

Etapa a patra a Ligii a IV-a va începe miercuri, atunci când sunt programate meciurile Viitorul Mihai Georgescu-ISCT, de la ora 17:00, la Clujana, respectiv Ardealul Cluj-Viile Dejului, de la ora 17:30, în Someşeni.

Cel mai aşteptat joc al etapei va avea loc sâmbătă, la Gilău, acolo unde Universitatea Cluj va disputa primul meci în deplasare din noul sezon. Acesta va începe la ora 11:00, ora obişnuită de start pentru partidele din Liga a II-a, iar „şepcile roşii” vor avea ca adversar liderul campionatului după primele trei etape. Someşul Gilău are un golaveraj de 15-6, oficialii alb-albaştrilor gândindu-se chiar şi la o victorie cu Universitatea.

„E clar că vom întâlni cea mai bună echipă şi sper să facem un rezultat bun. Asta înseamnă inclusiv egalul, dar ne gândim şi la victorie, bineînţeles, eu zic că putem şi câştiga, în fotbal se poate întâmpla orice. Sper ca ghinionul pe care l-am avut în ratările de la Mintiu-Gherlii să nu-l mai avem cu Universitatea Cluj”, a declarat antrenorul gilăuanilor, Rareş Mateş, pentru CJSport.ro, echipa sa învingând cu 3-2 etapa trecută, pe terenul Vulturului.

AJF Cluj a programat, după etapa din weekend, o rundă intermediară săptămâna viitoare, clujenii urmând să joace miercuri, pe Cluj Arena, împotriva Unirii Floreşti, de la ora 17:00.

Dacă sâmbătă vor întâlni liderul campionatului, la finalul săptămânii viitoare elevii lui Marius Popescu vor juca la Turda, împotriva unei formaţii care şi-a propus o clasare pe podium în acest sezon, Sticla având, de asemenea, doar victorii pe linie până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *