Sport

U Cluj și CFR Cluj s-au calificat în sferturile Cupei României

Cele două rivale clujene, U Cluj și CFR Cluj s-au calificat la braț în sferturile Cupei României.

În derby-ul serii din grupa B Rapid și CFR Cluj au încheiat la egalitate, 0-0. Astfel, clujenii merg în „sferturi”, grație golaverajului mai bun: 4-2, față de 3-1.

U Cluj, formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, și-a continuat forma bună. S-a impus clar în meciul cu FC Botoșani (4-0) și și-a asigurat calificarea de pe primul loc.

Golurile partidei au fost marcate de Ionuț Stoica, acesta reușind dubla, Manu și Fossati.

U Cluj a încheiat pe primul loc cu 7 puncte și va primi pentru această performanță 28.000 de euro (se premiază cu 4.000 de euro punctul). La această sumă se mai adaugă 8.000 de euro pentru victoria din play-off, astfel că ”șepcile roșii” au ajuns la un total de 36.000 de euro, potrivit fanatik.ro

Concitadina CFR Cluj a termina pe poziția secundă cu 5 puncte și va fi premiată cu 20.000 de euro.

”U” va juca în sferturi cu a doua clasată în Grupa A (Petrolul Ploieşti, Corvinul Hunedoara sau FC Hermannstadt), în timp ce CFR Cluj va întâlni câştigătoarea acestei grupe.