Anchete

TVR Cluj a ajuns plantaţia stăpânilor din UDMR! Unguroaica Hajnalka Debreczeni, membră a CA al TVR, şi-a folosit puterea imensă pentru a o da afară pe jurnalista cenzurată Diana Apahidean, în chip de răzbunare

Scris de 3,770

Domnuca din imagine se numeşte Hajnalka Debreczeni şi toată viaţa ei halit din sinecurile politice oferite de UDMR, partidul pentru care şi-ar da şi sufletul. În ciuda zâmbetului diafan, “Hajni” este o mică scorpie, extrem de aplicată. De exemplu, în acest moment, planul ei de acţiune vizează schimbarea şefului TVR Cluj, Romeo Couţi, cu protejatul UDMR care e, culmea, un român, prăfuitul Alin Gelmarean, urcarea lui Adrian Rozenberg pe postul de redactor-şef, şi instaurarea hegemoniei totale a UDMR asupra TVR Cluj. 

Hajni, consiliera de presă a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor 

Despre Hajnalka Debreczeni aţi auzit prima oară acum un an şi patru luni când jurnalista TVR Cluj Diana Apahidean, cea care ieri a fost mătrăşită de conducerea televiziunii, a semnat şi difuzat un amplu material despre un membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii publice, adică chiar Debreczeni Hajni, căreia îi era contestată triplă calitate de angajată la Radio Cluj, consilieră UDMR şi parte din conducerea TVR. Materialul de trei minute difuzat de staţia clujeană a TVR pleca de la o plângere penală depusă de un angajat al Radio Cluj contra lui Debreczeni Hajni, pentru că ar fi fost angajată în mod ilegal la această instituţie, unde nu ar fi făcut nimic. 

Spre finalul materialului, total deontologic, TVR Cluj difuzează inclusiv poziţia preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, care la congresul formaţiunii politice i-a luat apărarea lui Debreczeni Hajni. 

Potrivit ştirii TVR Cluj, un angajat al Radio Cluj a depus o plângere penală împotriva radioului public în care menţionează angajarea ilegală a “consilierei de presă a preşedintelui UDMR Kelemen Hunor” la Radio Cluj. Debreczeni Hajni fusese angajată a instituţiei până în urmă cu o săptămână înainte de izbucnirea scandalului, când “şi-a dat demisia în urma presiunilor din media”, arată televiziunea clujeană.

În descrierea materialului video publicat şi pe Youtube, TVR Cluj nota: “Timp de câţiva ani, ea a fost plătită de radioul public, deşi nu a realizat nici o emisiune şi nu a semnat nici o zi în condica de prezenţă. Mai mult, contractul de muncă îi interzicea să ocupe funcţii politice. Debreczeni Hajni face parte şi din Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române.” 

În componenţa Consiliului de Administraţie al TVR, publicată pe TVR.ro, Debreczeni Hajni figurează azi cu numele complet Nagy-Debreczeni Hajnalka. Ea a fost desemnată în actualul CA al TVR în urmă cu doi ani. 

Tupeu de UDMR-istă, răzbunare de hienă 

Să priviţi cu atenţie materialul video de mai sus. El este semnat de jurnalista Diana Apahidean şi are o arhitectură de manual, ce poate fi dată drept exemplu la orice oră de la Facultatea de Jurnalism. Dar ştirea Dianei maiconţine ceva: parfum de curaj. Fiindcă nu s-a mai pomenit în istoria TVR Cluj ca cineva să se lege de îmbuibaţii de la UDMR care căpuşează televiziunea de ani de zile. Priviţi şi răspunsul tupeist al lui Hajni, tăntica ce flegmează peste reporterul TVR cu ironie câteva cuvinte… Ei bine, Hajni a înghiţit cu greu obrăznicia jurnalistei care a forţat-o pe ea, sluga lui Hunor, să îşi dea demisia prin acest material, de altfel conţinând numai adevăruri. 

Să încasezi mii de lei pe lună şi să nici nu vii pe la birou, iată tupeu de unguroaică adevărată! 

Dar lui Hajnalka Debreczeni nu i-au diminuat puterile. Ea a rămas tot în Consiliul de Administraţie al TVR, acolo unde se trag sforile şi unde ea are o putere imensă. Mai ales asupra angajaţilor din TVR Cluj, cărora le poate saunu crea probleme.

 

Potrivit unor angajati ai TVR Cluj, anonimi si lipsiti de putere sa se puna cu “sistemul”, dar indestul de curajosi sa ne fie surse, Hajnalka Debreczeni  este cea care a instrumentat tot scandalul de denigrare al jurnalistei Diana Apahidean, in chip de razbunare pentru patania de acum un an si 4 luni cand ea, lipitoarea UDMR-ista, a fost nevoita sa isi dea demisia si sa renunte la ditamai banisorii, dupa cum urmeaza:

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 3 hours PubliNews
    MASTERCLASS cu Patrick Mouratoglou: Antrenorul Simonei Halep vine la Sports Festival!
  • Acum 5 hours Din oras
    TROTINETIȘTI FĂRĂ DE LEGE: Doi tineri pe trotinete sunt căutați după ce au lovit o bătrână și au fugit. I-ați văzut? Sunați la 112
  • Acum 11 hours De cartier
    La o lună de la data (re)începerii lucrărilor pentru podul Porțelanului, vedem primele semne pe șantier: câteva garduri metalice și panoul informativ
  • Acum 12 hours Din oras
    „Atenție! Cade tencuiala!”
  • Acum 12 hours Din oras
    De doi ani, Poarta Vieneză nu e cumpărată de nimeni. Prețul cerut e de aproape 3,4 MILIOANE EURO
  • Acum 13 hours De cartier
    Fiindcă așteaptă de mai bine de un an, și-au pierdut răbdarea! Acompaniați de alarme, cu urlete și strigături din partea paznicilor, mănășturenii au „inaugurat” Baza Sportivă „La Terenuri”
  • Acum 13 hours Eveniment
    Poliția clujeană este în alertă: Prietenul femeii dispărute este cunoscut cu antecedente de om violent şi se află sub tratament
  • Acum 13 hours In vizor
    ATENŢIE LA TREN: După 14 ani de promisiuni, pasajul de cale ferată de la Jucu rămâne o vorbă în vânt
  • Acum 14 hours In vizor
    O fundaţie “pentru studii biblice”, printre acţionarii unei firme care a dat o ţeapă de 25 de milioane de euro Companiei de Apă “Arieş” SA
  • Acum 15 hours Din oras
    Autoritățile cresc încet-încet calitatea vieții: «În fiecare cartier este câte o străduță unde modernizăm… În zona de centru străzile sunt aproape gata»
  • Acum 15 hours Din oras
    Primaria plateste 1,6 milioane lei pentru intretinerea fantanilor arteziene si a cismelelor
  • Acum 18 hours Din oras
    A doua zi consecutiv, șoferii din Florești stau înțepeniți în trafic. Boc mai trebuie să-și cumpere niște frigidere la câtă carne primește zilnic
  • Acum 19 hours Politica
    SACUL POPULISMULUI PARE FĂRĂ FUND: Pensionarii cu venituri sub 2000 lei vor primi sprijin. Asta în timp ce Coaliția de Guvernare se pregătește să jupoaie IMM-urile
Citește și...
Recomandările redacției
«Cade, dă-te, bă, că cade» Din oras

„Atenție! Cade tencuiala!”

«Cadeee, dă-te, bă, că cade»… tencuiala. Clădirea Palatului Administrativ al Județului Cluj, sediul Instituției Prefectului […]

TOP CITITE