Tudor Sbârcea e un om efervescent. Efervescența firii sale vine dintr-o tinerețe spirituală ce n-are nicio treabă cu vârsta. Pentru că la 48 de ani, Tudor Sbârcea se reinventează, renaște, ia viața de la capăt, de la un capăt pornit în adolescență și lăsat neterminat. Inginerul care a construit imobile acum lasă totul baltă și-și urmează pornirea lăuntrică din tinerețe: muzica.
Constructorul de case își construiește acum o casă a sufletului, prin cele două formații în care activează, NotA și Le dream, muzica fiind pentru el singurul spațiu de pe acest Pământ unde se simte acasă.
Muzica, Securitatea și Europa Liberă
S-a născut într-o familie de muzicieni, părinții săi au fost profesori universitari, mama de pian, iar tatăl dirijor (și la Opera Română din Cluj). Muzica simfonică auzită în casă, în anii copilăriei, i-au format urechea muzicală și i-au deschis gustul spre muzica cultă. În adolescență trece prin diferite perioade, devenind inclusiv fan hard rock, dar rămâne constant pe linia de muzică progresivă, pe rockul progresiv, pasiune pentru care ajunge și un fel de juvenil disident politic:
„Era o perioadă în care nu prea aveai acces la muzică, ascultam Europa Liberă, care dădea foarte multă muzică bună și aveau un metronom, o emisiune muzicală cu dedicații. Era foarte distractiv pentru că amatorii de muzică rock își trimiteau dedicații cu tot felul de nume ascunse, ca să nu fie interceptați de Securitate. Eu am reușit la 17 ani să trimit o ilustrată prin Ungaria, către Radio Europa Liberă, cu numele meu de cod, Mister Berger, către toți prietenii, apoi stăteam lângă radio și așteptam să mă dea la dedicații. Când mi-am auzit numele rostit, a fost unul dintre cele mai puternic emoționante momente din viața mea. Era fantastic să îți auzi numele, la postul iconic al tuturor iubitorilor de muzică bună din România, într-o țară în care auzeai imnul de dimineața până seara – deși postul era foarte bruiat… dar asta făcea parte din magia momentului.”
Tudor Sbârcea, sau Mister Berger de atunci, colecționa încă din acele vremuri albume, a căror procurare era o adevărată aventură. Să procuri un disc de vinil cu Genesis, de exemplu, însemna o reală muncă conspirativă, albumele se transmiteau ca într-un scenariu de spionaj, trecând din mână în mână, printr-o întreagă rețea:
„Pe vremea lui Ceaușescu erau discuri de vinil și după un album extrem de valoros cu Genesis am așteptat aproape 5 luni. Era un mare iubitor de muzică și un doctor psihiatru deosebit, Horațiu Albini, care practic avea o sursă și aducea muzică foarte bună în Cluj. Te înscriai pe o listă nescrisă, iar discul trecea din mână în mână, și fiecare și-l imprima cu casetofonul. Când l-am avut în mână, era așa, ca un obiect de cult…”
Rockerul împătimit ajunge un inginer serios de construcții
Cu toată pasiunea pentru muzică, spiritul vremii, al mijlocului anilor ’80, „perioada comunistă cea mai neagră”, îi determină lui Tudor o carieră în afara
artei. Părinții săi hotărăsc în locul lui că muzica nu e de viitor, ci ingineria, și așa ajunge să facă Construcții la Politehnică, pentru a construi societatea
comunistă multilateral dezvoltată, ceea ce pe tânărul cu înclinații artistice nu îl încântă foarte tare, „pentru că fiecare avem ceva pus deoparte să facem în viață și e ideal să găsești lucrul ăsta din tinerețe, pentru ca să poți ajunge mai rapid la performanță”.
După 20 de ani de construcții de imobile, acum își construiește două formații de muzică
În liceu mai are tentative de a cânta la tobe, face și ore de percuție, apoi la 18 ani se oprește cu muzica, și au trecut vreo 20 și ceva de ani, până când s-a decis să reînceapă.
„Știu exact când m-am hotărât, am fost la un concert al unui mare baterist, toboșar american, Billy Cobham, o legendă a anilor ’70, și a doua zi mi-am cumpărat tobe, am zis că e clar, vreau să fac chestia asta!”
Inginerul de construcții Sbârcea tocmai își construise propria casă, ceea ce îi permite să studieze la tobe acustice, ca autodidact, fără să-și scoată din minți vecinii cu zgomotul infernal. Având prieteni în muzică, începe „să fure meserie” de la unii-alții și, viitorul coleg de trupă, Vlad Danciu, îl invită în 2010 să cânte într-o formație, căreia tocmai îi punea bazele.
„Meritul lui a fost că a insistat foarte mult, eu am amânat câteva luni la rând, nu mă consideram pregătit. Am dat o probă, o audiție, și am intrat în trupa NotA, trupă de amatori. Fiecare aveam serviciul nostru, ei erau majoritatea IT-iști și aveau foarte mult timp liber. Am fost 4 instrumentiști și un vocalist. Ne-am propus să începem în septembrie 2010 seria concertelor și din acea lună am început să cântăm. Am cântat în diferite locuri, baruri, cluburi, dar și la Zilele Clujului și Septemberfest.”
Formația cânta din pasiune, scopul principal nefiind cel financiar, însă acum Tudor Sbârcea își dorește „o întoarcere, dacă la început a fost ca hobby, muzica a devenit deja principala activitate”, care încă nu îi asigură venituri suficiente, dar are planuri mari.
O lungă experiență în a lua totul de la zero
Planuri mari de a o lua de la zero, într-o nouă carieră, după o viață de muncă într-un domeniu total opus. După ce a terminat facultatea, Tudor a lucrat într-o firmă de vânzări, după care și-a deschis propria firmă, ce a durat 8 ani, la sfârșitul cărora a pierdut tot. Firma s-a dezvoltat, de la un angajat a ajuns la 30, însă pe bază de credite, și dobânzile enorme, plus devalorizarea din ’98, când dolarul a crescut de 4 ori, îi sufocă eforturile tânărului întreprinzător. După ce descoperă și un furt masiv, o lipsă foarte mare în gestiune, e nevoit să închidă firma construită cot la cot cu fosta soție, și să o ia din nou, de la început. Lucrează o perioadă ca angajat în construcții, apoi la un dealer GSM pe un post de management, după care își deschide propria firmă, Amade Concept.
Numele cu sonorități muzicale al firmei sale vine de la Amadeus Mozart și se justifică prin obiectul de activitate inițial, impresariatul muzical și organizarea de evenimente. În 2009 începe să facă impresariat muzical și, după ce ia niște țepe ca și impresar, își dă seama că e un domeniu „foarte complex” și dificil, iar mai apoi, ivindu-i-se o oportunitate de colaborare în construcții, își trece firmei un nou domeniu de activitate, project management, și începe lucrul pe șantier.
Tudor Sbârcea s-a ocupat cu șantieritul până anul acesta, urmând în paralel și Școala Populară de Arte, la pian, plus activitatea cu formația, cu care începe să cânte coveruri, deși de la bun început își fixează ca obiectiv să compună și să cânte doar piese proprii.
Le Dream și Patricia Labou, sau drumul de la pasiune la profesiune
În 2013, la o audiție pentru un nou vocalist, e fermecat de o voce extraordinară, Patricia Labou, artistă alături de care începe un nou proiect muzical, separat de trupa unde el era basist, un duo pian-voce: „a fost așa un gen de pornire clară, genul ăla de intuiție că trebuie să faci lucrul respectiv”.
După două luni, cei doi câștigă locul 1 la concursul debutanților în Jazz al Școlii Populare de Arte, fapt pe care Tudor Sbârcea îl consideră o confirmare a valorii și o încurajare de a continua proiectul lor comun. Colaborarea cu Patricia a primit numele ,,Le Dream”, iar acum au concerte, au cântat la diverse evenimente private, dar și la Seri de vară clujene, au început să aibă proprii fani, în general la piesele mai către jazz, și intenționează să compună și să se axeze în viitor doar pe propriile compoziții, începând să imprime deja câteva piese.
Cu trupa NotA (acronimul de la None of the Above) au deja 8 piese compuse, iar Tudor are planuri mari cu ambele formații, dar în special cu trupa Le Dream, proiect pe care, împreună cu Patricia, doresc să-l transforme din pasiune în profesie.
Relații de dragoste și valorile în viață
La 48 de ani e proaspăt divorțat, iar în momentul de față nu are o relație stabilă de dragoste, decât cu muzica și cu fetița sa de 12 ani, Irina, cu care are o relație specială și de care se simte foarte mândru, fiind speriat de modul „în care crește, crește prea repede, și devine deja o domnișoară”.
Valorile importante pentru Tudor Sbârcea sunt libertatea, seninătatea în fața vieții, simțul umorului. Se definește ca o persoană deschisă, ce iubește mult
oamenii, considerând ,,interesant să vezi povestea fiecăruia, și cred că e foarte multă frumusețe în fiecare, în absolut fiecare”.
Cel care la 48 de ani se revoltă contra propriei vieți și vrea să o ia de la capăt, a fost un rebel, în mod simptomatic, încă din armată, pe care o face la parașutism, mai mult în arest, fiindcă își enerva superiorii prin nesupunere, până la paroxism:
„Locotenentul mă ura în așa hal, pentru că nu mă putea îndupleca nicicum, și înainte de salt, în fața companiei, mi-a spus: «Soldat Sbârcea, îți urez: fuior cu răsucire!». Urma să sară și el, la care eu i-am zis: «Mulțumesc, la fel!», la care el era să leșine de furie”.
De altfel, Tudor consideră spiritul concurențial o aberație, considerând că nu așa ajungi la perfecțiune, ci reușești să îți atingi obiectivele doar prin înțelegere și compasiune față de ceilalți și dezvoltându-ți abilitățile cu care te-ai născut.
La anii săi, tânărul Sbârcea dedică mult timp cunoașterii personale: „cred că fiecare ar trebui să-și aloce din timp pentru sine, pentru că venim pe lume în stare pură, apoi ne schimbă societatea, familia, și ne trebuie o reală forță să redevenim ce am fost”.
„Bătrânețea e o vârstă foarte frumoasă, având în vedere alternativa”
Se ghidează acum după o vorbă a lui Maurice Chevalier: „Bătrânețea e o vârstă foarte frumoasă, având în vedere alternativa”, așa că își construiește o cabană la munte, pescuiește și practică diferite sporturi, printre care și echitația… are la cabană un cal, pe nume Jazz, iar când nu călărește Jazzul la propriu, îl călărește la figurat, pe scenă, cu cele două formații.
„Te poți ocupa la orice vârstă de lucruri pe care le-ai avut în tine, de pasiuni la care nu le-ai dat șansa să se materializeze. Noi regretăm la sfârșit mai mult ceea ce nu facem, decât ceea ce facem, ceea ce nu am făcut…”, conchide Tudor Sbârcea, un exemplu de curaj în fața încercărilor vieții, pe care le transformă mereu, din obstacole, în prilejuri de reinventare personală.