Vocea ta

#TSC #DNA #gameover Transilvania Smart City

De (literalmente) ani de zile mă întreabă clujenii din Pata Rât – și mereu cu speranță în voce: da’ așa-i că o să fie Transilvania Smart City?

Iar eu mereu le spun: nu. Și îi întreb mereu: da’ de ce vreți voi așa de tare să fie?

– Că poate s-a îndura și de noi patronii ăia milionarii – îmi zic ei. Că nu se poate să să ne lase așa, în iadul asta – la 300m de cel mai mare și modern smart city din sud-estul Europăi. Nu s-ar putea o rușine ca asta.

Well, dragi clujeni, care stați în Pata Rât sau nu, cacealmaua Transilvania Smart City s-a terminat.

Epopeea, descrisă de Liviu Alexa e mai lungă și sinuoasă ca și Saga Edda a islandezilor.

Cu un teren care nu a fost plătit veci.

Cu investitori trași pe sfoară, pe milioane de euro.

Cu Maybach-uri și diamante, luate din banii trași din proiect.

Cu artitectul șef al orașului care merge în team-building cu firma TSC, invitat de taică-su, care lucrează pentru proiect.

Cu DNA-ul pe fir.

Citiți materialul. Și apoi (sau în loc de) dați în reductio ad alexam. Dar e păcat.

EXCLUSIV: Totul despre dosarul de la DNA Cluj ce vizeaza proiectul imobiliar al Elenei Udrea. Gurzău a furat 4 milioane de euro si si-a luat casa in Bali, Maybach si diamante

E o poveste pe lângă care Edda e mic copil. Și e cu și despre clujeni.

E clar. De azi încolo, care mai vorbește și cu o micro-fărâmă de speranță despre Transilvania Smart City, e un naiv de puritate chimică  (fraier cu cioc în vorbirea populară) care merită o diplomă înrămată în acest sens.

Care ne readuce la scara speranțelor pata-cluj-napoca-râtenilor din noi.

Ce învățăm din gogoașa asta spartă, dragi pata-cluj-napoca-râteni? Mai stăm în denial? Nu vreți să ne întrebăm împreună, cât de solide sunt de fapt fundamentele Orașului de Cinci Stele?

Spargerea cacealmalei Transilvania Smart City are o singură problemă. Că e prea mare. E atât absurd de mare, încât am putea crede că depășește scara vieților noastre, și deci nouă, pământenilor, nu ni se aplică.

Dar ni se aplică. Vă rog mai citiți odată textul. Și rog observați că, cu toate numele din acest articol ne-am întâlnit deja. De multe ori. Nu-s personaje mitice, abstracte.  Pe oamenii ăștia chiar îi cunoaștem. Sunt clujeni cu care stăm în ședințe pe zoom. Oameni care se plimbă între noi, pe stradă, și cu care ne salutăm.

Deci revin întrebările:

Ce învățăm noi din gogoașa asta spartă, dragi pata-cluj-napoca-râteni? Mai stăm mult în denial? Cât mai rezistă Marele Miraj?

Nu vreți să punem câteodată, societal așa, de-un detox colectiv?

Nu vreți să ne îndurăm, unter-übermensch-ii de clujeni din noi, de noi