Afacerea zilei

Trivet, povestea chirurgului care a pus bazele celei mai cunoscute si apreciate clinici veterinare clujene

Relatia dintre proprietar si animalul sau este, de la an la an, tot mai stransa, iar numarul animalelor de companie este in crestere, pe masura ce oamenii descopera beneficiile convietuirii cu acestea. De 19 ani, clinica veterinara Trivet reda bucuria iubitorilor de animale si pofta de viata micilor lor prieteni.

Doctorul Andrei Timen, proprietarul afacerii, va este familiar, poate, din reclamele la Pedigree, a carui imagine a fost timp de 4 ani. Este o persoana deschisa, vesela, comunicativa, ambitioasa, empatica si iubeste toate animalele.

In copilarie a locuit la bloc. Avea iepurasi, pesti de acvariu, catel, dar si-ar fi dorit mai multi prieteni necuvantatori. De aceea a ales sa se faca medic veterinar. A absolvit facultatea in 1993. Pana in 2006, a fost cadru didactic la Facultatea de Medicina Veterinara, catedra de Chirurgie.

In 1996, impreuna cu alti doi colegi chirurgi, a deschis primul cabinet veterinar Trivet, in cartierul Gheorgheni. Din profitul rezultat, dupa doar 6 luni, cei trei au mai deschis un cabinet, iar in anul 2000 un al treilea.

Dr. Andrei Timen este presedintele AMVAC (Asociatia medicilor veterinari pentru animale de companie), asociatie care are ca scop organizarea de cursuri, workshop-uri si seminarii de pregatire continua pentru medicii veterinari din Romania.

In 2006, medicul a renuntat la Invatamant, a cumparat partile sociale ale asociatilor sai si a fondat Clinica Veterinara Trivet, pe strada Constantin Brancusi, unde se afla si astazi.

In cadrul clinicii, consulta 6 medici veterinari si pot fi efectuate toate investigatiile necesare pentru animalele de companie: consultatii, tratamente, vaccinari, inseminari artificiale, Chirurgie, Ortopedie, Oftalmologie, Stomatologie, consiliere nutritie.

Clinica Trivet ofera analize complete (hematologie, biochimie, endocrinologie, teste alergice, teste rapide boli infectioase, teste de sarcina), consultatii cardiologice (inclusiv EKG), ecografie, endoscopie.

„Ne sunt trimise, de la alte cabinete veterinare, foarte multe cazuri de chirurgia coloanei vertebrale. Ne pregatim continuu, atat eu cat si colegii mei, ca sa fim la curent cu ultimele noutati in domeniul medical veterinar, participam la congrese si simpozioane, in tara si peste hotare, pentru ca doar asa consideram noi ca se poate face o medicina competitiva”, spune dr. Andrei Timen.

Cu cat inveti mai mult, cu atat esti mai precaut in a da un diagnostic, e de parere medicul veterinar, iar regula este ca orice interventie se face in beneficiul pacientului. De aceea, la clinica de pe Brancusi nu se fac interventii estetice la diferite rase de caini (cupare de urechi si coada la dobermani, de exemplu). Sunt mofturi ale proprietarilor, care nu imbunatatesc cu nimic viata animalului.

Chirurgii de la Trivet s-ar putea lauda cu mai multe premiere: au fost primii din tara care au facut tratament chirurgical al fracturii de femur a unei iguane si primii care au reparat rupturi de ligamente incrucisate la catei (prin 1997). De altfel, vestea profesionalismului acestor medici a ajuns dincolo de hotare.

„Ne vin pacienti din toata tara, in special pentru ortopedie si neurochirurgie si, mai nou, avem lunar cate un caz din strainatate. E un inceput de turism medical veterinar”, spune, zambind, chirurgul.

De multe ori, consilierea este mai importanta decat terapia, in special in cazul proprietarilor pacientilor cu afectiuni cronice, dar medicii de la Trivet aloca timp pregatirii proprietarilor si in cazul primului animal de companie, pentru ca cel mai eficient tratament este preventia.

Daca ai ocazia sa stai cateva minute printre proprietarii veniti cu animalele de companie la consultatii, iti dai seama de cata rabdare si cata dragoste de animale e nevoie ca sa faci fata acestei meserii solicitante. E o forfota continua. Si toti pacientii au nevoie de atentie.

Cainele din aceasta imagine a fost calcat de masina, zilele trecute. Are 11 ani si fusese adoptat de o familie cu suflet mare pe cand era doar un catelus slab si amarat. Acum suporta cu stoicism operatia de rearanjare a articulatiei piciorului. Priveste cu ochi blanzi si increzatori spre doctorul pe care stapanii lui il cunosc de 20 de ani. 

De altfel, majoritatea pacientilor clinicii sunt prieteni vechi ai chirurgului si e fascinant sa-l vezi cum interactioneaza cu acestia.

Ortopedia este specialitatea care ii place cel mai mult doctorului Andrei Timen, pentru ca intalneste permanent cazuri noi si deciziile trebuie luate rapid, in functie de patologie.

„Daca maine as avea iar 18 ani, tot medicina veterinara as alege. Pentru mine, nu e doar o profesie, e un hobby. Iar cand acestea doua se impletesc, rezulta o relatie extraordinara”, incheie dr. Andrei Timen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *