Justitie

Tribunalul Cluj l-a condamnat pe edilul din Baia Mare la 5 ani de ÎNCHISOARE. VICTORIE pentru șeful DNA Cluj, procurorul Ionuț Vasile

Judecătorul Mihai Ghica, magistrat în cadrul Tribunalului Cluj, a pronunțat astăzi condamnarea în dosarul de corupție al edilului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Primarul Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia nu este definitivă. Magistrații Tribunalului Cluj au decis condamnarea lui Cătălin Cherecheș la 5 ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamnă inculpatul CĂTĂLIN CHERECHEȘ – la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (…). Interzice inculpatului exercitarea, pe o durata de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. (…) Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară”, se arată în decizia magistraților.

Din pedeapsă se va scădea durata reţinerii (dispusă prin ordonanţa nr. 256/P/2015 din data de 26 aprilie 2016) a arestării preventive (dispusă prin încheierea penală nr. 197/C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusă prin încheierea penală nr. 125/10.08.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, menţinută ulterior), perioadă de la data de 26 aprilie 2016 până la data de 22 decembrie 2016.

Pe lângă pedeapsa de condamnare la închisoare, Cătălin Cherecheș rămâne cu sechestu impus pe un Porsche Cayenne și câteva terenuri din Baia Mare, până la concurența sumelor: 65.000 lei și 5.000 euro. 

„ Dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: – autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria şasiu XXXXX,  proprietatea inculpatului C.C., – terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106511 Baia Mare, nr. topo 106511 şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, nr. 2, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106512 Baia Mare – B118, nr. topo 106512, proprietatea inculpatului C.C., până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei. 9.6. În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., Dispune confiscarea de la inculpatul CĂTĂLIN CHERECHEȘ. a sumei totale de 65.000 lei şi 5.000 euro, urmând ca în cazul în care nu se găsesc sumele menţionate, confiscarea să se realizeze prin echivalent”, se mai arată în sentință. 

Cătălin Cherecheș a fost cercetat și trimis în judecată de către procurorul Ionuț Vasile, actualmente șeful DNA Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *