Din oras

Transportul interurban, afectat de lipsa călătorilor în pandemie. Plus, calitatea proastă a drumurilor. Consiliul Județean e nevoit să refacă programele de transport

Cursele regulate de transport interurban suferă modificări considerabile, fiind afectate de lipsa călătorilor, situație agravată de contextul epidemiologic specific și de restricțiile impuse de guvernul pnl-ist începând cu martie 2020, odată cu instalarea stării de urgență. În acest sens, Consiliul Județean Cluj a fost nevoit să aprobe o nouă hotărâre prin care să constate solicitarea unor operatori de transport public interurban de călători, de suspendare a curselor pe un anumit traseu, din cauza absenței călătorilor, context în care o altă firmă trebuie să intre pe traseul stabilit. 

Mai mult, situația este agravată și de situația deplorabilă a drumului de pe acest traseu, aspect care a determinat operatorul rutier să renunță la traseu.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 328/2012 a fost aprobat Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019.

Acum, din cauza contextului pandemic și a calității deplorabile a drumurilor de pe anumite trasee, Consiliul Județean a aprobat modificările solicitate de operatori. 

Societatea Costrans SRL a formulat o cerere de renunțare la traseul T99/Dej-Bobâlna-Cluj-Napoca, motivat de următoarele considerente:

* lipsa de călători, 

* starea tehnică a drumului între localitățile Bobâlna și Tiocu de Sus, care necesită reparații, 

* suprapunerea pe anumite tronsoane de drum cu alte societăți de transport și asigurarea transportului pe pierdere din punct de vedere financiar.

În condițiile în care Consiliul Județean Cluj are obligația de a asigura satisfacerea nevoilor de deplasare ale populației, reprezentanții administrației județene apreciază că „cererea nu poate fi soluționată în mod favorabil, decât în condițiile în care o alta societate de transport va prelua călătorii pe porțiunea de traseu respectivă”, se arată în documentul citat. 

Astfel, societatea de transport Vio și Dani SRL, a solicitat modificarea Programului de transport pe traseul 006/Cluj-Napoca – Cornești – Tiocu de Jos, prin prelungirea acestuia până în localitatea Vâlcelele, ceea ce ar oferi o alternativă pentru locuitorii din zonă și de asemenea prin diminuarea numărului de curse, prin reducerea unei curse, motivat de lipsa de călători.

În schimb, pe un alt traseu, din cauza creșterii numărului de solicitări, operatorul a cerut suplinirea curselor: 

Operatorul de transport Sova Import Export SRL solicită modificarea Programului de transport pe traseul T/129: Sic-Gherla-Cluj-Napoca, prin suplimentarea numărului de curse, pentru a asigura transportul cetățenilor din zonă, la orele solicitate.

Solicitările formulate de către operatorii de transport Societatea Costrans S.R.L., Societatea Vio și Dani S.R.L. și Societatea Sova Import Export S.R.L. au fost analizate de către Autoritatea Judeţeană de Transport din cadrul Consiliului Judeţean Cluj.

După cum precizează reprezentanții administrației județene, actualizarea Programului de transport, prin prelungirea sau scurtarea traseelor existente, respectiv modificarea unuia sau ambelor capete de traseu și de asemenea  modificarea numărului de curse de către autorităţile judeţene de transport este posibilă „numai la inițiativa consiliului judeţean şi după aprobarea prin hotărâre a acestora”.

Consiliul Județean Cluj a adoptat noile modificări ale traseelor operatorilor de transport public interurban. 

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Compartimentului Autoritatea Județeană de Transport, urmează să elibereze noi grafice de circulaţie, anexă la licenţele de traseu deţinute de societățile Vio și Dani SRL și Sova Import Export SRL pentru traseele  respective, actualizate conform celor stabilite prin hotărârea Consiliului Judeţean, care vor fi transmise operatorilor de transport.

De asemenea se va proceda la încheierea unui act adițional pentru modificarea punctului d) al Anexei la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în judeţul Cluj din 17.05.2016 încheiat între Consiliul Județean Cluj și Operatorul de transport  Costrans S.R.L

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *