Din oras

Transilvania Construcţii investeşte 10 mil. euro într-un proiect de birouri în parcul industrial Tetarom din Cluj

Transilvania Construcţii, com­pa­nia de dezvoltare imobiliară controlată de familia Timofte, are în plan să finalizeze până în noiembrie prima clădire a unui proiect de birouri din parcul industrial Tetarom 1 din Cluj.
 
Până la sfârşitul anului compania vrea să închirieze mai bine de trei sferturi din supra­faţa de peste 14.100 mp a proiectului, care include o clădire de trei etaje ce reprezintă prima etapă a proiectului, alături de una  de şapte etaje, care va fi finalizată în iunie 2017.
 
„Investiţia în proiectul Novis Plaza este de aproximativ 10 milioane de euro. Prima etapă va fi finalizată în data de 30 noiembrie a acestui an, iar până la finalul anului esti­măm că vom ajunge la un grad de închiriere cu 70-80% în prima etapă“, au spus oficialii companiei. Compania nu a precizat care este în pre­zent gradul de închiriere, dar potrivit ofi­cia­lilor, până acum s-au încheiat contracte de în­chi­riere cu firme din sectorul IT şi com­panii de servicii.  Spaţiile comerciale din ca­drul pro­iectului au fost închiriate unui ope­rator lo­cal de servicii alimentare, fiind o zonă de restaurant.
 
Proiectul de birouri are 250 de locuri de parcare, dintre care 50 în subteran, alături de 20 de spaţii pentru biciclete şi două pentru motociclete, iar precum noile clădiri din Bucureşti va include şi vestiare şi duşuri pentru cei care vin cu bicicleta la birou.
 
Proiectul iniţial a fost început de CBC Development Design Cluj-Napoca în două corpuri de clădire, unul cu trei etaje, subsol şi parter pentru birouri şi un corp cu şapte etaje care trebuia să fie un hotel, alături de un teren de aproape 1,1 hectare.
 
Potrivit unui anunţ publicat în presa centrală, compania CBC a intrat anul trecut în faliment, iar lichidatorii judiciari  TZA Insolvenţă (Ţuca, Zbârcea şi Asociaţii) şi Slovendi Cluj au scos proprietăţile la licitaţie. Preţul de pornire al licitaţiei din luna februarie a acestui an pentru proiectul situat la adresa Tăietura Turcului nr. 47 era de puţin sub 30 mil. lei fără TVA, în timp ce preţul cerut în noiembrie anul trecut era de circa 33,7 mil. lei, potrivit anunţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version