Din oras

Transhumanta motilor de Craciun: coborati din Belis in centrul Clujului la vanzare de brazi

Motii cu acte-n regula, au venit la vanzare in cea mai buna piata din tara, dupa Bucuresti, cu simbolul sarbatorilor de iarna: bradul.

La 33 de ani ridica un brad de 10 kilograme intre trei degete, insa fuge ca dracul de tamaie de un iPhone pe post de camera foto. Il cheama Ionut si, de sub sapca rosie, lamureste cu ochii de caprioara surprinsa de faruri in mijlocul drumului.

“Vai, dar nu vreau sa avem probleme. Ca vin aia sa cumpere smocuri intregi de brazi la pretul nostru si dupa aia il vand la pret dublu peste drum”, arata tanarul din Belis, coborat la vanzare cu brazi pentru al 19-lea an consecutiv.

Cu mainile in buzunarele hainei, povesteste ca a vazut multe de la 14 ani de cand vinde brazi. Si-a si “luat-o pe coaja” intr-o piata din cartierul Militari din Bucuresti, “de la tiganimea mare si mafia de acolo”.

“Sareau pe tine tiganii si ti-i luau din mana. Nu ai ce face. Veneau tiganii pe tine, cate 7 – 8 deodata si pandeau sa vada daca ti-ai vandut sau nu marfa. Daca stateai doua ore si mai aveai, veneau si ti-o cumparau pe pret de nimic si apoi o vindeau ei. Daca nu vroiai s-o vinzi, te bateau si-ti smulgeau brazii din mana. No, de aia nu vreau nici sa apar la ziar nici la televizor”, spune Ionut, coborat la vanzare azi, in Cluj-Napoca, in Piata Abator, tocmai din creierii Apusenilor, din comuna Belis.

Azi are “10 brazi maxim” sprijiniti de tarabele goale din piata ascunsa dupa benzinarie.

“Nu pre’ avem multi brazi anul asta ca nu s-au prea dat acte, dar in principiu suntem ok. Avem acte, avem chitante, avem de toate numa’ sa vina oamenii sa cumpere brazi”, zice el.

Vinde brazii cu preturi pornind de la 35 de lei. Pe cel mai scump, brad oaches cu tulpina dubla si sigiliu, il da cu 300 de lei, ca doar “la Cluj is cei mai multi bani dupa Bucuresti; aici e cea mai buna piata de vandut brazi”. In prima zi de targ a vandut un brad.

“Actul pantu’ brad ii 20 de lei. Actu’. Depinde de dimensiune. De la 70, 80 de lei. Asta cel mai frumos ii 300 de lei, ca doar ii perfect”, spune in timp ce discutiei se alatura alt Ionut, mai tanar cu 9 ani, din Calatele. Si el vinde brazi. Niciunul dintre moti nu e interesat sa vanda brazi “eco, la ghiveci”, chiar daca buzunarele oamenilor nu s-au dezmortit inca si merge greu in prima zi, fata de anul trecut. “Noi nu avem brazi la ghiveci. Suntem moti, domnisoara, cu carnet de moti, asta-i dreptul nostru. Cumparam de la Ocol, de la primarii si vindem aici. (…) Ideea e sa-i terminam de vandut pana in 24 decembrie”, spune Ionut, din Belis.

La drept vorbind, tot timpul a stat la vanzare pana in 24 decembrie.

“Daca ii termin, plec si aduc altii. Pana in utlima zi stau aici: aia-i sfant la mine”, se confeseaza, cu o mana sub sapca, sa-si aranjeze o suvita blonda cazuta peste ochi.

De azi incepand, in fiecare zi pana in 24 decembrie, se trezeste in zori si coboara la vanzare in Cluj-Napoca.

“A fost an in care am facut profit 100 de lei si am lucrat tot sezonul. Depinde de marfa, de an, de sezon. Anul trecut o mers, n-o fost rau. Anu’ trecut o fost anu’ trecut. Sa vedem ce va fi acum”, spune Ionut care a vandut in Satu Mare, Zalau, Timisoara, Arad, Oradea si e la Cluj al V-lea an consecutiv.

Recunoaste profitul e strict legat de amplasament. Anul trecut a vandut la Sala Sporturilor, pentru ca nu a mai prins loc aici, in Piata Abator, de mai bine de 3 ani.

“Suntem clujeni si aici ne simtim in siguranta. La Bucuresti cheltuielile is mai mari. Aici ii casa noastra. Aici e mai aproape, acuma suntem obisnuiti cu piata, si oamenii ne cunosc, nu suntem bisnitarii astia care cumpara de la noi si vand peste drum”, spune Ionut din Calatele.

Pe multi dintre vanzatorii de brazi i-au prins azi-vara, in urma controalelor derulat de Ministerul Mediului si multi au renuntat, de frica. 20 de metri mai incolo, sta cu alti brazi, Marius, tot din Belis. Fenteaza si el camera foto si explica: a venit sa faca bani, “nu sa fie vedeta”.

“Tot aici vin, numa’ intr-un an am fost la Sala Sporturilor cand nu ne-o lasat aici. Atunci cand o fost primarul in puscarie”, spune Marius, care vinde brazi la Cluj-Napoca, de 13 ani.

Azi a vandut 3 brazi, dar are de gand sa stea la vanzare pana in 23, “maxim”.

“Eu vand numa’ brazi. Molizi nu am avut niciodata”, spune Marius, in timp ce se tocmeste pentru un “smoc de brazi” cu doi batrani in haine de piele si cusme imblanite.

Se scuza. Nu are timp de pierdut cu interviuri, ca pierde clienti. Inapoi, langa benzinarie, Ionut dardaie sub sapca rosie, insa are ceva de transmis:

“Stiti ce sa scrieti acolo? Scrieti ca o inceput controalele pa noi, astia mici, care ducem 100 de brazi sau 50 de brazi intr-un an si sa stii ca inca tot nu se vad aia care duc camioane intregi de lemne. Asta ii clar. Acuma o vazut ca se restrange padurea si acuma o zis ca cata mai este, “ii a noastra, da’ numa’ a noastra”. Si aia de sus is smecheri. Chiar am zis ca daca vin Ocolul si aia toti si fac galagie ai cuvantul meu ca daca fac figuri ca noi vinim aicea sa rabdam frig, sa facem un ban… dar ei daca duc camioane intregi zi de zi si nu-i baga nimeni in seama. O mana spala pe alta. Daca eu am probleme ca vin sa-mi cumpar o pita cu 10 brazi pe care-i vand, atunci, sincer ar trebui cautati si aia de sus”, arata Ionut, motul din Belis, facut foc si para pe autoritatile oarbe, in al 19-lea an de cand coboara cu brazii la vanzare in Cluj-Napoca.

Primaria Cluj-Napoca a aprobat, in acest an,  65 de amplasamente pentru comercializarea brazilor de Craciun. Clujenii isi vor putea procupa brazii, in perioada 16 – 24 decembrie din urmatoarele amplasamente: Piata IRA, Str. Donath vizavi de Casa Radio, str. Bucium, Piata Hermes,  Aleea Padin, Piata Zorilor, Cartierul Zorilor – trotuarul din fata magazinului Profi, Piata 1 Mai, Piaaa Garii colt cu str. I.L.Caragiale, Piata Abator si str. Unirii -capatul statiei RATUC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *