Din oras

Transformatoarele din rețeaua electrică din oraș „crapă” periodic. Distribuție Energie Electrică România a făcut 20 de lucrări de modernizare a rețelei în doi ani

Cititorii Ziar de Cluj ne-au sesizat mai multe probleme la rețeaua de distribuție a curentului electric în Cluj-Napoca. Cele mai recente cazuri se referă la defecțiuni ale transformatoarelor. Oamenii spun că au chemat echipele de intervenție, acestea s-au deplasat la fața locului, dar reparația lasă de dorit. De exemplu, în una din situațiile semnalate, muncitorii au promis că se întorc peste câteva zile pentru a continua lucrarea provizorie, dar nu s-au mai întors deși au trecut aproximativ două săptămâni.

Distribuție Energie Electrică România a făcut în doi ani 20 de lucrări de modernizare a rețelei de distribuție.

„În perioada 2019-2021, în municipiul Cluj Napoca, au fost derulate și finalizate un număr de 20 de lucrări de investiții și modernizare a rețelei de distribuție energie electrică. Modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune din municipiul Cluj Napoca, inclusiv branșamentele consumatorilor, realizate prin introducerea în subteran a infrastructurii, au avut ca obiective principale creșterea siguranței în alimentare a consumatorilor, alături de modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice. Lucrările de investiții realizate și finalizate până la această dată, au o valoare totală de 21.866.579 lei, finanțare din surse proprii”, au transmis reprezentanții Distribuție Energie Electrică România, la solicitarea Ziar de Cluj.

Conform aceleiași surse, aproximativ o treime din investițiile în rețele sunt destinate automatizării stațiilor și posturilor de transformare precum și instalării echipamentelor de comutație automată de pe liniile aeriene.

„Îmbunătățirea stării tehnice a rețelelor modernizate asigură funcționarea și operarea în condiții de siguranță, determinând în același timp reducerea numărului mediu de întreruperi, scăderea duratelor de intervenții și îmbunătățirea semnificativă a parametrilor de continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor de pe aria deservită”, au mai precizat reprezentanții Distribuție Energie Electrică România.

Distribuție Energie Electrică România este parte din Grupul Electrica, iar Societatea Energetică Electrica SA, compania mamă, este o companie listată pe bursele de valori de la București și de la Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version