Politica

Traian Băsescu, trimis în Parlamentul European de cine nu se aștepta. Fostul președinte al României, trădat de clujeni

PMP a obținut la nivel național 5.68% din totalul de voturi, astfel că Traian Băsescu va avea ocazia să pună presiune pe mai marii Europei.

Interesant, la nivel de Diaspora, PMP a primit 11.06% din voturi, fiind pe locul trei după USR-PLUS (38.17%) și PNL (32.38%). 

În România, partidul condus de Traian Băsescu a făcut pragul electoral în majoritatea județelor țării, însă nu a obținut rezultatele scontate în foste fiefuri ale PDL-ului, precum Alba (4.3%) sau Cluj (4.29%). 

Cei mai puțini români care au fost impresionați de Traian Băsescu, implicit de PMP, și au fost reticenți în a-l vota, se află în județele Bihor (2.26%), Botoșani (3.52%), Covasna (1.83%), Harghita (0.92%), Mureș (3.52%), Sălaj (2.39%), Satu Mare (3%) și Sibiu (3.74%). 

La polul opus, județele unde Traian Băsescu a obținut scoruri excelente au fost Argeș (6.83%), București (8.74%), Constanța (9.44%), Galați (7.1%), Gorj (6%), Ilfov (7.05%), Maramureș (9.76%), Neamț (6.26%), Prahova (7.52%), Suceava (6.68%), Timiș (6.44%), Tulcea (7.84%). 

De asemenea, Traian Băsescu nu a fost dezamăgit de cetățenii români din Republica Moldova, reușind să obțină 10.951 de voturi din totalul de 37.888 care au votat la europarlamentare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version