Politica

Traian Băsescu a detonat bomba: ”Cu Dana Gârbovan, PSD poate intra în turul doi la prezidențiale! Am dubii că Dăncilă va mai candida”

Traian Băsescu este convins că Dana Gârbovan o va înlocui pe Viorica Dâncilă drept candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.

Fostul președinte crede că așa se poate explica de ce Gârbovan a demisionat din magistratură, cu riscul de a nu fi acceptată ca și Ministru al Justiției de către președintele Iohannis.

”Am dubii că Dăncilă va mai candida. Eu o susțin pe Dana Gîrbovan la Justiție. Mie mi s-a părut nefirească demisia din magistratură, atât de rapidă și fără să se consulte cu președintele, ca să știe dacă o acceptă sau nu. Mi s-a părut ori pripită, ori ținta nu este ocuparea funcției de ministru al Justiției. 
A fost prea în viteză demisia din magistratură și mă gândesc la o eventuală candidatură din partea PSD la prezidențiale. Dacă PSD recurge la o formulă de mare prestigiu, cum e Dana Gîrbovan, poate să intre în turul doi”, a declarat Băsescu, conform capital.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *