Cortina se ridică.
Președintele Iohannis apare în fața presei. Are o ținută impecabilă: e la costum și încălțat în clăpari. „Îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului.”
Publicul aplaudă frenetic.
Lângă președinte stă, falnic, premierul desemnat. Are fața aia de „cine dracu’ m-a pus să mă bag în asta?” E singura față pe care a găsit-o azi dimineață în dulap. Fruntea îi lucește, semn că transpirația nu a ascultat ordinele și a ieșit pe câmpul de luptă.
„Sperăm că de joi să ne apucăm serios de treabă”, rostește, gâtuit, premierul desemnat. Publicul e în delir. E bine că speră, dar nu-i nicio grabă. Se pot apuca de treabă și la anu’. Vin sărbătorile, cine naiba mai muncește în țara asta?
Undeva, într-un colț, stă, pe coji de nucă, Florin Cîțu. Ține în mână o rolă de hârtie. La cât s-a șters la gură în ultima vreme, a terminat deja un bax. „Vreau să-i asigur pe români că această coaliție nu este necondiționată”, a declarat premierul interimar și s-a mai șters o dată la gură.
Echipa câștigătoare din public aplaudă, dar parcă nu sunt palmele lor.
Audiența paralizează. Un cântec duios la mandolină le-a anesteziat simțurile. Era atât de înălțător, de parcă o armată de îngeri s-a pogorât din ceruri ca să țină un concert. „PNL a murit”, a declarat Ludovic „Mandolină” Orban.
Raluca Turcan a izbucnit în lacrimi și a zbierat: „Florin, ești dispus să joci la poker până și banii de pensii!”
Din colț, Florin, ajuns la ultima hârtie, a replicat: „Asumă-ți, dacă nu mai sunt fonduri!”. Este răsplătit cu o ploaie de șervețele din public, ca la maneliști.
Kelemen Hunor stă după o draperie și face ce știe mai bine: e UDMR-ist.
Sala e neîncăpătoare, dar nu pentru că e foarte multă lume, ci din cauza unui membru: erecția imperială a lui Marcel Ciolacu.
„Ești un bun negociator, poate la fel de bun ca Hrebenciuc!”, i-a spus, plin de emoție, Paul Stănescu liderului maxim al PSD-ului.
„Bravo, Marcele! Ai luat și banii din pieptul mortului!”, a exclamat, înflăcărată, Olguța Vasilescu.
Publicul strigă, la unison: „Nu vrem Kent, nu vrem valută, vrem ca Marcel să ne rupă!”
Nimeni nu știe unde e tocilarul clasei, Dacian Cioloș, dar nici nu i se simte lipsa.
De la peluză, se aude vocea lui George Simion: „Iohannis nu a scos mai mult de trei cuvinte!”. Dacii din public, morți de beți, îl răsplătesc cu urale.
Din neant, se aude un hăhăit atât de puternic, de s-au zguduit pereții. „Hăhăhăhă!”
O chelie părăsește sala și lasă în urmă, pe o masă, o sticlă goală de whisky.
Cortina cade.
