Justitie

Traficant de stupefiante, arestat la Cluj cu mandat european. Bistrițeanul Claudiu Alexandru Găurean vindea droguri în Germania

Scris de 6,076

Polițiștii din cadrul SIC Bistrița-Năsăud l-au reținut pe Găurean Alexandru Claudiu, un traficant de droguri căutat internațional. Potrivit surselor, bărbatul avea emis un mandat european de arestare încă din 18 iulie, iar cei de la SIC l-au depistat în Bistrița, orașul său natal. Găurean a fost reținut ieri, 6 august, iar Curtea de Apel Cluj a admis mandatul de extădare emis pe numele său. 

„Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Austria cu privire la executarea mandatului european de arestare emis în data de 18 iulie 2019, de către Parchetul din Graz – Austria, procuror N. L., faţă de persoana solicitată G. V. C. A. (cu datele personale), în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante în formă continuată, prev. de art. 28a alin. 2 din Legea stupefiantelor din Austria şi, în consecinţă: În baza art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, republicată în 2019, dispune luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate G. V. C. A. pe o durată de 30 zile, începând cu data 07 august 2019 şi până la data de 05 septembrie 2019.Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată G. V. C. A.Constată că persoana solicitată G. V. C. A. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 104 alin. 5 din Legea 302/2004, republicată în 2019.În baza art. 104 alin. 6 din Legea 302/2004, republicată în 2019, dispune predarea persoanei solicitate G. V. C. A. către autorităţile judiciare din Austria. În baza art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată în 2019, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.Constată că persoana solicitată G. V. C. A. a fost reţinută din data de 06 august 2019, ora 13:25 şi până la data de 07 august 2019, ora 09:00”, se arată în soluția Curții de Apel Cluj. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours Eveniment
    Grup infracțional constituit în vederea contrabandei cu alcool și țigări, anihilat de polițiștii clujeni în colaborare cu polițiști din alte trei județe
  • Acum 6 hours In vizor
    ROMÂNIA DEDICATĂ: Cum a rămas firma prietenului lui Iohannis singura în licitația pentru BMW-urile Poliției. Ori e dedicație, ori e pupincurism – ceea ce tot cu dedicație e
  • Acum 7 hours Politica
    Marcel Ciolacu calfică drept ”haotică” și ”imbecilă” liberalizarea prețurilor la energie, măsură adoptată în Guvernul PNL și promovată de actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu
  • Acum 7 hours General
    ÎNCĂ PATRU MAȘINI S-AU ÎNĂLȚAT ÎN RAIUL TINICHIGIILOR: Accident cu 4 mașini lângă Opera Națională
  • Acum 10 hours Eveniment
    NICI O ZI FĂRĂ MĂCAR UN ACCIDENT. Accident în lanț în Feleacu. Mai multe persoane duse la spital
  • Acum 11 hours Politica
    RECENSĂMÂNTUL ”CĂCĂSTOARELOR”. Românii sunt obligați ca, până la 30 octombrie, să-și declare fosele septice. Amenzile sunt foarte mari
  • Acum 1 day Rautacisme
    “Părintele” Urbanismului de Cumetrie şi al dezastrului urban din Cluj-Napoca, ales președinte al comisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul UE din cadrul Comitetului European al Regiunilor
  • Acum 1 day Justitie
    JUSTIŢIE CU DEDICAŢIE. Blocaj total în dosarul ritualurilor cu Ayahuasca în care sunt judecați Gelu Oltean și Vanessa Youness: De aproape nouă luni instanța nu motivează decizia de CP
  • Acum 1 day Politica
    George Simion s-a crezut pe stadion. Aceeaşi concepţie de #misecuvine şi la parvenitul acesta căţărat pe Tricolor
  • Acum 2 days PubliNews
    Boa constrictor, pitoni regali şi cameleoni cu un colorit de excepție, într-o expoziţie exotică de reptile, la Iulius Mall Cluj
  • Acum 2 days Din oras
    Căldura “prosteşte” Natura: Au înflorit din nou castanii
  • Acum 2 days Eveniment
    Un pui de vulpe a fost filmat în Baza sportivă Gheorgheni
  • Acum 2 days Politica
    Sebastian Burduja, fiul unui devalizator al Bancorex, este noul interimar la Ministerul Educaţiei, după demisia lui Cîmpeanu
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE