Politica

TOTUL PENTRU UNTOLD, TOTUL PENTRU VIITOARELE CARANTINĂRI. În timp ce numărul infectărilor crește iar vaccinarea bate pasul pe loc: spectacole cu 75.000 de persoane, nunți cu 400 de participanți, competiții sportive cu tribunele pline

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, luni, Hotărârea numărul 50 prin care propune mai multe măsuri de relaxare începând cu data de 1 august, în contextul în care numărul de infectări este în creștere iar campania de vaccinare bate pasul pe loc în România.

Astfel, în localitățile cu o rată de incidență mai mică de 2 cazuri la 1000 de locuitori vor fi permise:

  • activități culturale, artistice și de divertisment în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane
  • evenimente private (nunți, botezuri) cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană
  • competiții sportive în spații închise sau deschise cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane
  • organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 500 de persoane
  • desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, până la capacitatea maximă a spațiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00

*Toți participanții la activitățile de mai sus vor trebui să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Poate ar fi binevenită o comparaţie cu restricţiile similare impuse populaţiei pe când premierul Cîţu nu avea înţelegeri politice cu primarul Boc. Care, oricum, are înţelegeri absconse cu plodul de sereist Buta.

PUTEŢI CITI AICI HOTĂRÂREA DE GUVERN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *