Din oras

Tot înainte, că înainte era mai bine – Emil Boc: «Muncim în fiecare zi, de dimineața până seara, fără weekenduri și fără sărbători legale»

„Să rețineți și componenta aceasta că, în ansamblu, la Cluj există o clasă administrativă peste media celor existente în țară, categoric!”, a dezvăluit edilul Emil Boc.

Fără pauze, fără răgaz, fără opreliște – în Primăria Cluj-Napoca se muncește fără weekend-uri și sărbători legale din cauza „preocupării” pentru bunăstare și mulțumirea cetățenilor.

Edilul Clujului a recunoscut, în cadrul unei intervenții telefonice la un post local de radio, că un municipiu cu un viitor luminos se face azi.

Iar pentru atingerea acestui scop, cei peste 1000 de angajați ai Primăriei nu precupețesc nici un efort – se muncește pe rupte, dis-de-dimineață până târziu în noapte, fără weekend-uri și sărbători.

Analizând modul în care toate instituțiile de stat din Cluj trebuie să servească «la cel mai înalt nivel» cetățeanul, edilul Clujului a arătat și modul în care se muncește în instituția pe care o coordonează, iată!, de 18 ani:

„Evident că, în ecosistemul ăsta, Primăriei îi revine un rol fundamental, fiind un centru de impulsuri, de unde pleacă, și cerem lucrul ăsta, cerem rezolvarea problemelor și cerem ca lucrurile să se întâmple cât mai aproape de ceea ce așteaptă cetățenii.
Mulți spun despre Cluj că este o oază de normalitate”, a declarat Emil Boc.
Nu-i, nu-i – a fost intervenția moderatorului.

CITEȘTE ȘI: Vasile Ernu: «Cluj – așa NU: un model de dezvoltare catastrofă»

„Nu, este o oază de normalitate, dar departe încă de a satisface așteptările clujenilor.
Eu încă nu sunt mulțumit de modul cum funcționează toate aspectele din acest oraș, fără însă să nu pun accent și pe partea pozitivă, că mă uit la partea plină a paharului”, a admis Emil Boc.

„Dar e departe încă de ceea ce ne așteptăm și pentru asta muncim în fiecare zi, stăm de dimineața până seara, fără week-end-uri și fără sărbători legale, preocupându-ne ca oamenii să fie la Cluj mulțumiți!”, a afirmat primarul Emil Boc.

Edilul nu a uitat să amintească de proiectele «de miliarde de euro», precum metroul și centura metropolitană, pe care «le facem».

«Lupta de clasă»

sau

Clasa administrativă din Cluj, peste clasa administrativă din țară

„Proiectele de miliarde de euro, că-i metrou, că-i centură metropolitană, pe alea le facem.
Iarăși, din nou, să știți, noi avem viziunea, dar aplicarea lor în concret, se face. Împreună cu funcționarii publici.

Să rețineți și componenta aceasta că, în ansamblu, la Cluj, iarăși spun partea plină a paharului – există o clasă administrativă peste media celor existente în țară, categoric și, se apropie așa, încet-încet de Uniunea Europeană”, a concluzionat primarul.

 

 

sursa foto: captură nocash.ro