Politicienii promit multe și fac puține. Ani la rând, conducerea Consiliului Județean Cluj (indiferent că vorbim despre Alin Tișe, Horea Uioreanu sau Mihai Seplecan) a anunțat investiții care mai de care mai ambițioase: abator, fabrică de cozonaci, parcuri industriale, spital regional, centru ecologic de colectare a deșeurilor. Sute, chiar mii de locuri de muncă urmau să fie create în județ. Câte din aceste proiecte s-au făcut în ultimii 7-8 ani? Zero!
În 2012, pe vremea când Consiliul Județean Cluj era condus de Horea Uioreanu, li se promitea clujenilor o investiție „dulce”: o fabrică de cozonaci a companiei italiene Battistero. Urmau să fie create 500 de locuri de muncă. La fel ca multe alte promisiuni, proiectul a fost abandonat, după ce a fost anunțat cu surle și trâmbițe.
„Compania italiană Battistero, producător de cozonaci panettone, va deschide o unitate de producţie în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, investiţia ridicându-se la circa 50 de milioane de euro. Noua fabrică se va înfiinţa pe un teren de 28 de hectare şi va crea peste 500 de locuri de muncă. Contractul va fi semnat săptămânile viitoare, este în linie dreaptă, iar partea italiană îşi doreşte ca în septembrie 2013 să înceapă producţia, astfel ca de Crăciun să avem posibilitatea să mâncăm panettone de la Jucu. Fabrica va deservi întreaga zonă din Europa de Est şi ţările nordice”, declara Uioreanu, în decembrie 2012.
În Iclod trebuia să se facă un abator. Proiectul a avut aceeași soartă ca și fabrica de cozonaci. Tot în 2012 a fost anunțată și această investiție, an în care s-a aprobat și asocierea dintre Consiliul Județean Cluj și comuna Iclod. Doi ani mai târziu a fost votat un proiect de hotărâre pentru realizarea abatorului. Valoarea investiției era d 9,5 milioane euro și trebuia finalizată în doi ani. A urmat o perioadă de pauză totală, ca la ultima ședință de Consiliu Județean, din 30 iulie, să se voteze abrogarea hotărârii privind asocierea dintre județul Cluj și comuna Iclod pentru construirea abatorului.
Cu toate că unii consilieri județeni s-au opus aprobării acestui proiect, a fost votat.
„Observ că referatul de aprobare este semnat de domnul Vakar, eu personal am susținut acest proiect cu realizarea abatorului și cred că este o greșeală că nu finalizăm acest proiect, fiindcă este de o absolută necesitate atât pentru crescătorii de animale din județul Cluj cât și pentru consumatori. Eu personal nu susțin acest proiect de hotărâre și regret că nu am putut finaliza acest abator, cred că este o nerealizare a Consiliului Județean Cluj”, a declarat Dorel Secară, consilier județean PNL.
Potrivit conducerii Consiliului Județean, solicitarea anulării asocierii a venit din partea Primăriei Iclod.
„Este vorba despre o solicitare venită din partea Primăriei Iclod, care probabil are un alt proiect pe acest teren, urmând ca pentru eventuala continuare a unei colaborări să ni se dea un alt teren. Înțeleg că domnul primar are un alt proiect și să nu îl ținem încurcat, ceea ce este corect. Asta nu înseamnă că noi abandonăm ideea de a realiza un abator dacă vom găsi soluția financiară, știți prea bine că am discutat acest lucru și cu dl. Vakar și nu exista o soluție de a finanța primăria, ci doar dacă ne transfera terenul, ca noi să investim pe el, era o chestiune mai complicată, nu poți printr-o simplă asociere între UAT-uri să finanțezi așa ceva. Trebuia să să preluăm într-o societate, era mai complicat, dar nu imposibil”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Un alt proiect mort este centrul de colectare a produselor agricole, legume și fructe în Câmpia Turzii. În 2013, a fost semnat un acord de parteneriat între Consiliul Județean Cluj și Primăria Câmpia Turzii. Administraţia locală se angaja să pună la dispoziţie 11.000 de metri pătraţi de teren, lângă târg, iar forul judeţean se angaja să finanţeze lucrarea. Anul trecut, conducerea județului anunța că nu se poate face această investiție din cauza lipsei banilor.
Parcul industrial Tetarom V poate fi inclus pe aceeași listă, deși ideea nu a fost abandonată. Cel puțin, nu acum. La ultima ședință de Consiliu Județean, a fost votată asocierea dintre județul Cluj și municipiul Câmpia Turzii pentru realizarea acestei investiții. Parcul Industrial Tetarom V ar urma să fie construit pe un teren în suprafață de 115 hectare. La începutul anului, s-a aprobat din bugetul Consiliului Județean alocarea sumei de 23 de milioane de lei pentru Terarom V pentru cheltuieli de capital.
Un proiect semiabandonat este Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) care a demarat în 2011 și nici acum nu este gata. Alunecări de teren, licitații anulate, licitații reluate – toate acestea au făcut ca lucrările la CMID să fie prelungite la nesfârșit. Anul trecut, Tișe declara că în 2018 lucrările vor fi terminate. Bineînțeles că nici anul acesta nu va fi gata investiția.
”Centrul de deșeuri intră în linie dreaptă. Lucrările din acest an sunt consistente și avem speranțe că în 2018 acest centru va fi terminat. Este un proiect care a dat foarte mult bătăi de cap, fiind blocat 4 ani. Anul trecut am recuperat patru ani. Îmi pot asuma promisiunea că în anul 2018 acest centru va fi dat în funcțiune pentru toți clujenii. Terasamentele și partea de construcție sunt în stare avansată”, declara Alin Tișe.
Ruinele Spitalului Regional din Mănăștur sunt, parțial, tot ale Consiliului Județean Cluj. Inițial, proiectul a fost la Ministerului Sănătății și al Direcției de Sănătate Publică Cluj. În 1995, lucrările au demarat, dar peste un an au fost oprite din cauza lipsei banilor. În 2003, proiectul a trecut în proprietatea privată a județului Cluj și în administrarea Consiliului Județean. Deși s-au încercat diverse variante de resucitare a proiectului, toate au dat greș.
Și Spitalul Regional care urmează să fie construit în Florești este parțial tot al Consiliului Județean Cluj. Și acest proiect a fost amânat ani la rând. Potrivit ultimelor promisiuni, Spitalul Regional va fi gata în 2023.
Citește și: