Toma Andreica Alin e unul dintre cei mai buni antrenori de șah din Cluj, și nu numai. Ca jucător, a obținut aproape toate distincțiile și recunoașterile posibile, dar, la un moment dat, s-a oprit din goana sa acerbă după performanță, începând a-și dori mai mult să sprijine performanțele altora, ale elevilor săi, despre care vorbește cu multă dragoste și devotament. Ar fi putut să plece în străinătate, primind oferte, pe bani mulți, dar a rămas în orașul său natal, Clujul, unde, tocmai banii puțini îl motivează: oricine poate face performanță cu resurse materiale importante aflate la dispoziție, dar adevărații campioni reușesc și fără:
,,Nu mă tentează să plec în străinătate, deși aș fi avut oferte, pentru că în străinătate, fiind bani, e ușor, iar eu vreau să fac performanță în orașul meu, tocmai lipsa banilor fiind o provocare. Îmi place să lucrez cu copiii, nu poți face această meserie dacă nu îți plac, și ei simt repede dacă pui suflet în ceea ce faci sau nu. Când îi vezi pe copii cu medaliile la gât îți crește inima.”
Maestrul de șah vorbește ca un rege, nu ca un nebun
Maestrul de șah nu vorbește ca un nebun, ci ca un rege: calm, calculat, metodic și rece, e o persoană liniștită și echilibrată, cu o privire tăioasă, dar caldă, din care își măsoară interlocutorul și îi/ își calculează mereu viitoarea vorbă și mișcare. Câteva ore de conversație cu Toma Andreica trec de parcă ar fi minute: de la politica națională și internațională, la viața competițională și personală, are opinii pertinente și interesante, despre aproape orice. E o persoană modestă și amabilă, dar cu o larghețe a minții lipsită de modestie. Goethe spunea că șahul este piatra de încercare a inteligenței, iar ca dovadă palpabilă a veridicității acestei afirmații avem, în fața noastră, un șahist pasionat, a cărui inteligență vie a fost, de-a lungul timpului, nu neapărat testată, cât dovedită prin șah.
Provine dintr-o familie de clujeni pasionați de șah
Toma Andreica s-a născut la Cluj, în urmă cu 46 de ani, învățând să mute piesele concomitent cu deprinderea limbajului articulat, la 3 ani, la 5 fiind dus pentru prima dată la un club de șah, de către tatăl său.
Provine dintr-o familie de împătimiți ai șahului: tatăl era șahist amator, iar fratele său, cu 13 ani mai mare decât el, jucător de șah profesionist. Ambiția fratelui mai mic a fost cea de a-și depăși fratele, motivație suficient de puternică încât să-l propulseze, treptat, până la rangul de maestru al sportului și la titlul internațional de maestru FIDE:
,,Asta a fost dorința mea, să ajung să devin mai bun decât fratele meu, să pot să-l înving, și, cu greu, după 20 de ani, am reușit, prin categoriile pe care le-am obținut.”
Cel mai bun din Cluj la categoria sa de vârstă
Toma a ajuns relativ rapid unul dintre cei mai buni din județul Cluj la categoria sa de vârstă: ,,Aveam 6 ani și îi băteam constant pe copiii de 10-12 ani din Cluj, după care performanțele au venit cu timpul, dar constant.”
La 19 ani a obținut categoria I, la 23 a ajuns candidat de maestru, la 30 de ani a devenit maestru al sportului și la 37 maestru FIDE, moment în care s-a oprit, dintr-o pornire altruistă:
,,Mai sunt două distincții, maestru internațional și mare maestru internațional, pe care nu am încercat să le obțin. M-am oprit din ascensiune deoarece m-am apucat de antrenorat și îmi place mult mai mult să-i învăț pe alții, decât să devin eu mai bun.”
Iar sacrificiul său nu a fost unul fără rezultate. Juniorii pregătiți de Andreica, la CSS Viitorul Cluj și la Palatul Copiilor, au câștigat peste 40 de medalii la campionatele naționale și 3 medalii la campionatul european.
La Viitorul și la Palatul Copiilor, Toma are înscriși peste o sută de cursanți, șahul putând fi considerat drept un fenomen de masă, la nivelul județului Cluj doar copiii care practică acest sport în mod organizat fiind în jur de 2000:
,,Pentru a practica șahul, un copil trebuie să aibă atenție și răbdare, restul se pot cultiva. Cursurile sunt de două ori pe săptămână, o ședință durând, în funcție de vârstă, de la o jumătate de oră, la două ore: un copil de 6 ani o jumătate de oră, iar unul de 12 ani, două ore.”
Maestrul de șah nu antrenează doar juniori, ci și publicul larg, prin emisiunea sa săptămânală, Recipion, pe care o realizează de 10 ani la TVR Cluj, împreună cu prietenul său, Vezentan Laurențiu. E, de altfel, și singura emisiune de șah din media românească.
Din 2002, Toma Andreica e și președintele Asociației Județene de Șah Cluj, implicându-se activ la dezvoltarea acestui sport al minții în cadrul județului, prin înființarea de cluburi noi și organizarea de campionate școlare și pentru amatori.
Are un singur regret, faptul că sponsorii nu vin de la sine, ci trebuie căutați personal și convinși cu tact, în ceea ce privește finanțarea și sponsorizarea șahului existând o oarecare reticență, fondurile disponibile astfel pentru promovarea și dezvoltarea acestui sport fiind, în consecință, precare.
,,Pot să joc fără să văd tabla, legat la ochi, cu 10 jucători deodată”
În cadrul asociației, a organizat și Cupa Presei, 4 ediții, iar acum intenționează să o organizeze și pe a cincea:
,,Pot să joc fără să văd tabla, legat la ochi, cu 10 jucători deodată. Am jucat odată cu 3 chiar la Cupa Presei, voiam să dau culoare competiției și le-am demonstrat cu 3 adversari deodată. Am câștigat cu 2-1, un singur ziarist, Ovidiu Blag, a reușit să mă bată.”
Toma Andreica nu doar joacă și antrenează, ci și arbitrează acest sport: a arbitrat în 2008 și în 2010 Campionatele Naționale de seniori ale României. În plus, în viitorul apropiat, va publica și o carte de șah, cu partide comentate, prin care intenționează să contribuie la dezvoltarea celor care vor să progreseze în acest joc.
,,Tata e regele, mama e regina, și eu sunt pionul.”
Toma e căsătorit și are un copil de 3 ani, ,,care deja spune, repetă tot timpul: Tata e regele, mama e regina, și eu sunt pionul.”
Pe soție a cunoscut-o în 2007, când s-a angajat ca antrenor la Palatul Copiilor, unde ea era secretară, dar nevasta nu îi împărtășește pasiunea, pentru că din cauza șahului soțul e foarte mult timp absent de acasă:
,,Meseria de antrenor presupune foarte multe sacrificii și dacă nu ești înțeles de familie este foarte greu. Lipsești foarte mult de acasă, de exemplu, în ultima lună, am fost plecat două săptămâni în Georgia la un campionat european, împreună cu un elev de-al meu, Țălu Mircea. Într-un an am lipsit de acasă 165 de zile din 365, aproape jumătate.”
Antrenoratul și deplasările cu elevii săi presupun și sacrificii materiale. Deși sunt decontate cazarea, masa și drumul, nu există o diurnă, asta însemnând și cheltuieli personale, dar, altruist, Toma consideră că ,,atunci când faci această meserie nu te uiți ca să câștigi, nimeni nu se îmbogățește din meseria de antrenor, dar pasiunea te împinge înainte.”
Ca valori în viață, șahistul apreciază cel mai mult la un om caracterul și corectitudinea: ,,Sportul în general dezvoltă simțul corectitudinii, indiscutabil, și formează caracterul.”
Din acest motiv, introducerea șahului în școală ca opțional, Andreica o consideră drept o mare realizare și, împreună cu inspectoratul școlar, se implică în organizarea de cursuri pentru toți profesorii ce doresc să-și învețe elevii acest popular sport al minții:
,,Ca un mesaj pentru părinți, îi așteptăm să își înscrie copiii la șah, pentru că au numai de câștigat. O elevă pe care am avut-o a luat 10 pe linie la bac și, în general, toți elevii pe care i-am avut știu ce să facă în viață și se descurcă foarte bine și ăsta este lucrul cel mai important.”
Jucând șah, devii mai calm, mai cugetat și înveți să gândești înainte de a acționa, explică Toma Andreica. Antrenorul constată că multă lume nu înțelege jocul de șah și că acesta trebuie practicat mult timp, pentru a fi pe deplin înțeles, anticipația fiind aptitudinea primordială pe care șahul o dezvoltă:
,,Efectiv vezi lucrurile înainte mult mai ușor, și în viață, vezi 10 mutări înainte, prevezi ce se va întâmpla, cu doi ani înainte, fără efort, anticipezi foarte ușor ce vor oamenii, pentru că tu, ca jucător de șah, le știi modul de gândire – dacă vrei să joci șah foarte bine, trebuie să știi ce gândește adversarul. Eu la un moment dat la femei știam tot ce vor să zică și toate ziceau la fel, eu le spuneam tot ce vor zice și le uimeau, toate mă întrebau de unde știu. Ăsta e unul dintre lucrurile cele mai importante, că poți anticipa foarte ușor totul și întotdeauna ai un plan B, indiferent ce se întâmplă, pe când un om obișnuit nu are un plan de rezervă și, când i se întâmplă ceva, se întreabă de ce i se întâmplă lui.”
Deși crede că ar putea face o sută de alte lucruri, lui Andreica activitatea profesională de acum i se pare lucrul cel mai frumos din lume, care i se potrivește ca o mănușă:
,,De fapt, ce înseamnă să fii antrenor de șah? Să îi înveți pe alții să gândească! Ce poate fi mai frumos?!”, se întreabă retoric maestrul.