Terenul unde se ridica mandra, in urma cu doar cateva luni, Fabrica de bere Ursus e pustiu. Totul a fost daramat din temelii, suprafata e plata, de parca n-ar fi fost nimic acolo. Nici istorie, nici legenda, nici macar zumzetul celor cateva sute de muncitori care scoteau zilnic pe usile mari, de fier, „regele berii in Romania„.
Doar doi muncitori in salopete albastre animeaza desertul din spatele terasei ce poarta numele fabricii de altadata. Acopera, fara spor, gardurile de fier ce inconjoara zona pustiita, cu mashuri – sa nu se vada, de afara, nimicul din curtea imensa.
Nu stiu nimic despre viitorul terenului. Ei sunt acolo sa imbrace gardurile, nimic mai mult. Si asta fac, in timpul ce le ramane intre pauzele in care se ascund de soare la umbra cladirilor ramase inca in picioare. Paznicul, care lipsea cu desavarsire cand am trecut portile, apare grabit din spate.
„V-ati furisat aici, ati trecut tiptil, sa faceti poze. Ati crezut ca nu va vad. Faceti cate vreti, treaba voastra”, se enerveaza omul. „Oricum, aici nu mai era nimic de mult, fabrica nu mai functiona din 2010. Trebuia data jos. Acum o sa se faca altceva, mult mai frumos si mai util. Sunt planuri mari”, isi impune portarul punctul de vedere.
Cand aude de bani, de teren, de pret, de eventuali investitori, incruntarea de pe chip i se transforma in zambet.
„Sigur, sigur, terenul e inca disponibil. Au facut mai multi oferte, dar pana la urma castiga ala care scoate mai multi bani. Puteti sa va mai uitati, mai faceti poze daca vreti, ca sa stiti. Deci oferte inca se primesc pentru teren… pentru cine are bani sa-l cumpere”, schimba omul placa. In curtea imensa se pot construi blocuri sau o alta berarie, explica portarul, cu ambele maini in sold.
Undeva in spatele platformei, un excavator galben aduce aminte ca aici a existat odata o cladire. De pe terasa se vad doar franturi de curte – muncitorii au acoperit o parte din gard cu poze din Clujul de altadata.