Din oras

Terasele din Piata Unirii se vor deschide atunci cand proprietarii localurilor isi vor vedea lungul nasului si al spatiului

Terasele din Piata Unirii mai au de asteptat pana sa-si intinda umbrelutele in voie. Anul acesta, pentru ca in trecut si-au intins mesele pe unde si cum au putut, cafenelele si barurile din centru, incepand cu Vertigo si terminand cu Diesel, vor avea spatiu de terasa limitat, doar in fata localurilor, fara sa depaseasca granitele cladirii de care dispun. In plus, proprietarii de terase vor putea fi nevoiti sa renunte la canapele si plante ornamentale si obligati sa amenajeze trotuarul pentru stricta odihnire si relaxare a clientilor, fara sa incerce sa-si incarce spatiul in vreun fel.

Desi terasele puteau fi deschise deja de saptamani, in Piata Unirii nu e nici urma de scaun sau umbrela. Comisia de urbanism din cadrul Primariei nu a acordat inca avizele pentru deschiderea acestora si nici lucrarile din zona nu ajuta.

Conform reprezentantilor Primariei, terasele din Piata Unirii au un alt statut fata de cele din Piata Muzeului sau Bulevardul Eroilor, unde spatiul poate fi inchiriat, pur si simplu. Terasele de aici au nevoie de autorizatie de constructie temporara, in conformitate cu legea constructiilor.

“Conform procedurilor legale, toate societatile comerciale care vor sa amplaseze terase sezoniere in zona publica din fata punctului de lucru, trebuie sa depuna solicitari in acest sens. Exista astfel de solicitari, Directia de Urbanism le analizeaza in momentul de fata”, spune Oana Buzatu, purtatorul de cuvant al Primariei Cluj-Napoca.

In momentul de fata, membrii acestei comisii discuta asupra spatiului pe care il va avea alocat fiecarte local in parte. Asta pentru ca, in ultimul an, pe latura de vest a Pietei Unirii restaurantele s-au inmultit, iar neintelegerile dintre patroni la fel.

“Mi se pare absolut normal si firesc ca fiecare local sa aiba sansa de a-si folosi frontul, sa fie eliminate posibilitatile de conflict dintre detinatorii de terase si sa nu se incurce circulatia pe trotruar”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, arhitectul Eugen Panescu, membru al Directiei de Urbanism.

Acesta a spus ca la ultima intalnire a comisiei s-a marcat necesitatea unui singur plan, pe care sa apara toate terasele, care sa poata fi separate si delimitate cu usurinta.

“Pentru calitatea utilizarii zonei centrale, trebuie sa fie delimitat numarul de mese si scaune. Mese si scaune, nu canapele si plante ornamentale”, a mai spus Panescu pentru Ziar de Cluj.

Cu toate acestea, Eugen Panescu spune ca, din punctul de vedere al consumatorului, terasele puteau sa fie deschise de cateva saptamani deja.

Foto: Eugen Olariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *