Justitie

Terapia S.A. câștigă definitiv războiul juridic cu Primăria Cluj-Napoca (DECIZIA)

Terapia S.A., unul dintre cei mai mari producători de medicamente din ţară, a câștigat la Curtea de Apel procesul prin care denunța abuzurile făcute de administrația locală din oraș, prin hotărâri de Consiliu Local care împiedicau dezvoltarea companiei, la mijloc fiind un proiect imobiliar de 4 milioane de euro. 

Compania a depus o plângere prin care solicita revocarea şi anularea parţială a trei Hotărâri de Consiliu Local prin care se prevede „instituirea servituţilor de utilitate publică” asupra unui teren aflat în proprietatea firmei, în suprafață de aproximativ 6.000 mp, aflat în zona industrială a Clujului, pe care Terapia S.A. spune că are interdicţie de a construi.

„Societatea noastră doreşte să îşi valorifice dreptul de proprietate asupra terenului prin dezvoltarea unui proiect imobiliar necesar desfăşurării activităţii specifice, respectiv extinderea clădirii Farmacologie Clinică pentru realizarea studiilor de bioechivalenţă, activitate care va asigura peste 50 de locuri de muncă, reabilitate termică, refaţadizare şi schimbare destinaţie clădire din cămin de nefamilişti în clădire pentru activitatea de logistică, amenajare spaţiu pentru parcare şi construire împrejmuire pe latura de vest”, transmite firma.

În prima fază, magistrații de la Tribunalul Cluj au dat câștig de cauză celor de la Terapia astfel: 

„Admite cererea de chemare în judecată, formulată în dosarul nr. 2675/117/2019 al Tribunalului Cluj, de reclamantul S.C. Terapia S.A. în contradictoriu cu pârâtul C.L.M.C.N. – prin Primar. 2. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată în dosarul nr. 2676/117/2019 al Tribunalului Cluj de reclamant în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUN. CLUJ-NAPOCA – prin Primar, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată în dosarul nr. 2676/117/2019 al Tribunalului Cluj, de reclamantul S.C. Terapia S.A., în contradictoriu cu pârâtul P.M.C.N.. Anulează în parte H.Consiliului Local Cluj-Napoca nr. 493/2014 în ceea ce priveşte instituirea servitutii de utilitate publică care grevează imobilul teren proprietate a reclamantului, situat în Cluj-Napoca, str. Fabricii, nr. 124 şi respectiv Bd. Muncii, nr. 10. Anulează în parte H.C.L. Cluj-Napoca nr. 737/2017 cu privire la art. II prin care se aprobă revizuirea art. 25 din Regulamentul Local de Urbanism, în ceea ce priveşte servitutea de utilitate publică, ce grevează imobilul teren proprietate a reclamantului. Anulează în parte H.C.L. Cluj-Napoca nr. 579/2018 cu referire la art. 25 din Regulamentul Local de Urbanism, în ceea ce priveşte servitutea de utilitate publică, ce grevează imobilul teren proprietate a reclamantului. Anulează certificatele de urbanism nr. 1392/09.04.2019, nr. 1525/11.04.2019 şi nr. 1665/17.04.2019. Obligă pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA la emiterea certificatelor de urbanism în scopul solicitat prin documentaţiile înregistrate sub nr. 155324/19.03.2019, nr. 155308/19.03.2019 şi nr. 155310/19.03.2019, cu excluderea limitărilor generate de servituţi pentru obiective de utilitate publică aflate în zonă şi alte restricţii. Obligă pârâţii la plata sumei de 16.740 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant”, se arată în sentința de fond. 

Vineri, 24 iulie, Curtea de Apel Cluj a decis menținerea sentinței în întregime și acordarea unor cheltuieli suplimentare pe care municipalitatea este obligată să le achite către cei de la Terapia S.A.: 

„Respinge recursul declarat de pârâţii CONSILIUL LOCAL al mun. Cluj-Napoca şi Primăria mun. Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 534 din 18.03.2020 pronunţată în dosarul nr. 2675/117/2019 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Obligă recurenţii să plătească intimatei reclam.în solidar suma de 4.800 lei, cheltuieli de judecată în recurs”, se arată în soluția pe scurt. 

 

Dragoş Damian, CEO al Terapia SA, susținea că, încă din 2017, compania a alocat 4 milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea sitului din Cluj. Conducerea companiei nu a făcut însă alte precizări privind proiectul imobiliar şi calendarul lucrărilor.

Terapia S.A vrea să își valorifice dreptul de proprietate asupra terenului prin dezvoltarea unui proiect imobiliar necesar desfășurării activității specifice, respectiv :

– extindere clădire Farmacologie Clinica pentru realizarea studiilor de bioechivalenta activitate care va as igura peste 50 de locuri de munca;

– reabilitare termica, refatadizare si schimbare destinate clădire din cămin de nefamilisti in clădire pentru activitatea de logistica;

– construire împrejmuire pe latura de vest;

– amenajare spațiu pentru parcare.

„Executarea acestor obiective este paralizata de interdicția de a construi ca efect al instituirii servituților de utilitate publica, împrejurare de natura sa creeze grave prejudicii activității societății, ceea ce justifica deplin interesul legitim în formularea prezentei cereri, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. 1 lit.p) din Legea nr.554/2004 republicată”, au arătat apărătorii firmei.

Prin litigiul dintre municipalitate și reprezentanții Terapia S.A. au fost anulatre trei hotărâri ale CL-ului și trei certificate de urbanism.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *