Cooltura

Teatrul Național Cluj, o nouă premieră de pandemie: „Chiritza în carantină”, un spectacol-concert online de Ada Milea

Teatrul Național Cluj-Napoca s-a adaptat contextului pandemic pe care îl traversăm și a trecut în online nu numai cu piesele mai vechi, ci și cu noile spectacole insuflate de spiritul vremurilor virale pe care le trăim.

„Chiritza în carantină” după Matei Millo este a doua premieră a anului 2021 pe scena virtuală a Naționalului clujean, spectacolul putând fi urmărit exclusiv online duminică, 18 aprilie, de la ora 19.

Scenariul dramatic le aparține Adei Milea, Ancăi Hanu și lui Cosmin Stănilă, spectacolul este regizat de Ada Milea și de Andrea Gavriliu, care semnează și coregrafia. Muzica va fi marca Ada Milea și Anca Hanu, așa că spectacolul va suna, cel mai probabil, în stilul celor cu care Ada Milea deja ne-a obișnuit. Rămâne de văzut dacă farmecul reprezentației scenice va trece de sticla laptopurilor sau a telefoanelor spectatorilor, văduviți online de magia sălii de spectacol, cu tot ce înseamnă atmosfera specific teatrală.

Și distribuția spectacolului este una de pandemie, cu actori aleși probabil în număr minim, cât piesa să poată fi închegată, fără riscuri epidemiologice majore: Chiritza Bârzoi – Anca Hanu; LuLu – Sânziana Tarța; LeO / MeMe 602 – Matei Rotaru; Programatorul – Radu Dogaru; Bârzoi – Cornel Răileanu; Aristitza – Mihnea Blidariu; Calipsitza – Cristian Rigman; Gulitză – Miron Maxim.

Subiectul piesei îl explică reprezentanții TNC:

„Bârzoaia – vechi personaj al literaturii dramatice românești, legendar pentru hazul pe care îl stârnește – revine pe scena noastră în condiții de carantină. De la carantina vagoanelor de la Vîrciorova, prezente în textul lui Millo, nu este decât un pas până la restricțiile pentru prevenirea infectărilor și la carantinările de astăzi. Chiritza și toate rudele sale beneficiază însă acum de condițiile tehnologice ale secolului XXI! O vor împiedica acestea să se sustragă regulilor și legilor, după prostul său obicei? Iată ce vor afla spectatorii care vor intra online pe lungimea de undă a Naționalului clujean.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *