Structurile de poliție locală din România, foștii Gardieni Publici, au căpătat în unele municipii reședință de județ puteri incredibile. La Cluj-Napoca, Poliția Locală poartă însemne asemănătoare cu poliția națională, legitimează ilegal cetățeni, beneficiază de bugete imense. Primarul Emil Boc l-a desemnat pe fostul polițist, acum pensionar, șef al Poliției Locale, iar acesta a devenit un mic Dumnezeu în oraș. Iar subordonații săi se comportă ca șeful: acționează discreționar și fac abuzuri.
Miercuri, 3 aprilie, într-o zonă foarte circulata a Clujului, la nici doi pași de o trecere de pietoni, un polițist local ce conducea o mașină neinscripționată a primăriei a intrat cu viteză și în plin în portiera stânga a unui taxi ce rula corect. Impactul a cauzat șoc și dureri atât taximetristului, cât și pasagerei pe care taximetristul trebuia să o ducă la destinație. Că au existat 2 răniți, ne confirmă și Inspectoratul Judetean de Poliție Cluj în comunicarea oficială:
“Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului taximetrului și a unui pasager din taxi”.
Dacă jurnalistul Oleg Ghilas de la NCN nu investiga situația, accidentul ar fi fost mușamalizat. Chiar și așa, polițistul local Moise Călin Gheorghe a încercat timp de 3 zile să îlconvingă pe taximetristul Petric Sergiu să facă o “amiabilă”, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai pe șleau: i-a cerut să ascundă adevărul, să ascundă că au existat victime, a făcut presiuni ca să îl convingă să comită o ilegalitate. Taximetristul nu a cedat șantajului și a sunat la NCN că să ne ceară ajutorul.
6 întrebări pentru primarul Clujului, Emil Boc, și șeful Poliției Locale Cluj, Marcel Bonțidean
1) De ce Poliția Locală Cluj a ascuns accidentul?
2) Cine l-a autorizat pe polițistul local Moise Călin Gheorghe să acționeze în vederea musamalizarii accidentului, cine l-a autorizat să facă presiuni pe victima sa, taximetristul?
3) De ce mașina pe care o conducea polițistul local Moise nu purta niciun fel de inscripționare?
4) Aveți la cunoștință faptul că Moise Călin Gheorghe este slab pregătit profesional, picând examenul de șofer “transport din plutonul de deservire” organizat de Divizia 4 Infanterie “Gemina” în februarie 2019, ca să nu mai spunem că, de fapt, își caută alt job?
5) Cine din Poliția Locală verifică abilitățile de conducere a autoturismelor pentru personalul angajat?
6) În cazul unor daune, că e vorba de mașina taximetristului sau de daune pentru rănile produse, cine va achita nota de plata?
Am incercat ieri sa il contactam pe telefonul mobil pe politistul local Moise Calin Gheorghe, nu a raspuns.
Puteti urmari NCN in grila tuturor distribuitorilor mari din Romania:
RDS – pe canalul 123 (dati rescan canale)
Telekom, cablu digital şi IP TV, pe canalul 266 (dati rescan canale)
UPC – canalul 409
NextGen – canalul 36
Ines
Iata si confesiunea taximetristului lovit: